Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Claudia Boghicevici
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Stimați colegi,
Mă bucur să văd, în sfârșit, preocupare pentru modificarea legislației privind grupele de muncă. Este o lege așteptată de către toți cetățenii și îmi doresc o dată pentru totdeauna să nu mai existe discriminări între diferite categorii sociale care au ieșit la pensie pe mai multe legi.
Am însă rețineri în ceea privește punerea în aplicare a acestei legi, având în vedere că, prin amendamentele propuse ieri în comisie, termenul de aplicare și de acordare a acestor drepturi ar trebui să intre în vigoare începând cu anul 2016, dar, din ceea ce ne-a spus Ministerul Muncii, recalcularea fiecărui drept va dura 24 de luni.
În condițiile în care președintele comisiei a precizat în raport mai devreme că aceste drepturi nu vor fi acordate retroactiv, mă întreb cum vor putea fi acordate aceste drepturi începând cu 2016.
Sper că va exista resursa financiară pentru acordarea acestor drepturi, pentru că vă reamintesc că astăzi 4,3% din salariați susțin 5,1 pensionari, ceea ce arată clar că, până în prezent, referitor la sustenabilitatea sistemului de pensii, nu s-a făcut nimic.
Și vă aduc aminte că acest lucru ar fi posibil printr-o legislație sustenabilă coerentă, prin crearea de locuri de muncă și prin investiții în infrastructură care ar duce la crearea de noi locuri de muncă.
Încă o dată, apreciez modificările legislative, dar am rețineri în ceea ce privește aplicarea recalculării acestor drepturi pe perioada de 24 de luni.
Vom vota pentru acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.