Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Cezar Strătilă
Discurs
Stimați colegi,
Ne mai despart doar câteva săptămâni de ziua în care pentru prima dată în România vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European. Aceste alegeri vor reprezenta un test important pentru partidele politice românești. Ele vor trebui să-și facă datoria, să-și informeze publicul asupra temelor europene, să organizeze dezbateri astfel încât alegătorul român să voteze în cunoștință de cauză.
Trebuie să recunoaștem cu toții că timpul pentru a ne atinge aceste obiective este cam scurt și mai trebuie să subliniez, în calitate de membru al unui partid aflat la guvernare, că, dacă nu am fi irosit timpul cu moțiuni, referendum și crize artificial provocate de regizori ce se consideră imbatabili, poate am fi putut dezbate pe larg, pe înțelesul tuturor, subiectele legate de instituții europene, nivel de funcționare etc. Probabil că așa suntem noi, românii, atipici, când este vorba de a face politică în mod serios.
Partidele politice ce vor intra în confruntarea electorală pentru europarlamentare vor avea de ales între un mesaj populist, cu care au fost deja obișnuiți alegătorii noștri, și unul tehnic, cu referire la problemele europene de actualitate, efectele economiei globale, strategia energetică a Uniunii Europene, concurența și piețele interne, cercetare, educația ca factor de progres economic și social al Europei.
Rămâne de văzut pentru ce tip de mesaj vor opta principalii actori ai scenei politice românești. Indiferent, însă, de opțiunea politicienilor, indiferent de partidul pe care îl vor reprezenta în cursa pentru Parlamentul European, europarlamentarii români vor trebui să aibă în vedere că în acest forum vor trebui să facă față unor altfel de provocări.
Mai întâi, va fi testul amortizării pozițiilor din interiorul aceluiași grup politic.
Mai trebuie spus că Uniunea Europeană este un spațiu mai degrabă procedural decât legislativ, de aceea nu trebuie supus riscului ca un vector de imagine din România să nu aibă același succes în Parlamentul European. Și chiar dacă este vorba despre un mandat foarte scurt, profesionalismul trebuie să fie principala componentă a imaginii noastre europene.
În aceeași ordine de idei, îmi îngădui să apreciez că dezbateri pe tema viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European vor fi utile în măsura în care vor reuși să stârnească interesul cetățenilor, mai puțin familiarizați, trebuie să recunoașteți, cu problematica europeană.
Un recent sondaj arată că alegerile europarlamentare sunt importante pentru 26,4% din electorat, destul de importante pentru 38,3%, în timp ce 23,4% le consideră mai puțin importante. De menționat faptul că 51,5% dintre cei chestionați au declarat că vor vota cu siguranță. Și chiar dacă unii dintre noi suntem mai puțin încrezători când este vorba despre sondajele de opinie, trebuie să fim de acord că acestea pot reprezenta un punct de reper al acțiunilor politicienilor.