Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 decembrie 2009
other · respins
Vasile Cosmin Nicula
Discurs
## Stimați colegi, Onorată asistență,
Cu siguranță, ne-am imaginat un cu totul alt mod de a petrece ziua de 23 decembrie, împodobind bradul cu copiii sau aducând un omagiu celor care, în urmă cu 20 de ani, au renunțat la viață pentru ca eu să am privilegiul de a vorbi, astăzi, de la această tribună.
În niciun caz nu am crezut că în 23 decembrie voi fi nevoit să mă scuz în fața oamenilor care m-au ales să-i reprezint. Sunt senator al Văii Jiului, o zonă încărcată de semnificații mai mult sau mai puțin istorice, dar, cu siguranță, o zonă încărcată de nevoi. Am fost ales să reprezint interesele acestor cetățeni în decembrie 2008. Astăzi, mă văd pus în situația de a-mi înșela electoratul, oameni care m-au învestit cu încrederea lor.
Acesta este principalul motiv pentru care nu voi putea da votul meu, implicit al miilor de oameni pe care-i reprezint, pentru un pseudo-nou-guvern.
Poate nu știați, dar în Valea Jiului Traian Băsescu a obținut doar puțin peste 20 de procente. Și, când spun Traian Băsescu, spun Boc, Videanu, Berceanu, Udrea. Am lăsat în ultimul rând doamnele în mod intenționat. Valea Jiului a amendat prestația Partidului Democrat Liberal tocmai din cauza unei doamne, mai exact a doamnei ministru Ridzi, localnică a Văii, de care Guvernul Boc... fără număr s-a descotorosit într-un mod deloc clar și concis, ascunzând-o ca pe o rufă murdară până când vom uita isprava dumneaei.
Domnule Boc, sunteți profesor universitar. Un student considerat a fi nepregătit merge în re-uri, în restanțe adică. Dacă nici aici nu dovedește că are un nivel de cunoștințe acceptabil, i se mai acordă o ultimă șansă: respectiv, rere-urile. Dumneavoastră repetați a patra oară examenul, în fața unei țări sfâșiate de neajunsuri și de teama zilei de mâine, de trei ori restanțier, respins pe motivul incapabilității.
Ați promis un alt fel de politică în campania prezidențială. Care sunt noutățile? Videanu, Berceanu, Udrea, Blaga?
Ați uitat din echipa dumneavoastră, nou-nouță, doi membri marcanți ai guvernării incapabile pe care o promovați, l-ați uitat pe domnul Pogea, căruia puteați să-i înființați „Ministerul distrugerii tuturor firmelor mici și a inițiativelor private din România”, și pe doamna Ridzi, perfectă candidată la postul de ministru al „Ministerului delapidării banilor publici”, pentru interese cunoscute, dar ținute secrete. Cu aceste două ministere am fi fost, cu siguranță, pe mâinile sigure ale tehnocraților promiși în campanie.
## Domnule ministru Berceanu,
Unde sunt autostrăzile promise? Aveți curajul de a amenința oamenii că vor rămâne înzăpeziți dacă nu plătesc rovigneta. Pentru ce sunt acești bani?
Drumul Câmpul lui Neag – Herculane a fost inaugurat de vreo trei ori de Traian Băsescu, așa i se și spune în zonă, „Drumul lui Băsescu”, dar, la fel ca și conducătorul, este impracticabil. E doar un simplu exemplu de drum prins pe un fluturaș electoral și tot acolo uitat.