Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2010
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Stimați colegi,
Pentru a economisi timp, este o necesitate, eu am întrebat la comisie dacă acest celebru „document de notorietate” a fost eliberat de vreo primărie în timpul aplicării actului normativ. Nu, niciun astfel de document nu a fost eliberat, pentru că primarii nu știu cum să elibereze un astfel de „document de notorietate”.
Am înlocuit formula „document de notorietate” cu o „adeverință” din care să rezulte că, din tată în fiu, în familia respectivă se practică olăritul și așa mai departe, toate meșteșugurile tradiționale românești.
Eu nu înțeleg înverșunarea cu care Guvernul ține de această inițiativă, motiv pentru care vă solicit tuturor să votăm în favoarea raportului comisiei, cu amendamentele pe care mi le-am însușit, să dăm un semnal prin aceasta că sprijinim dezvoltarea activităților artizanale și de meșteșuguri tradiționale în România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.