Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2014
procedural · adoptat tacit
Daniel Cristian Florian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20
Discurs
## Stimați colegi,
Această ordonanță de urgență nu vine să reglementeze o situație de excepție, pentru că neîntrunirea plenului Camerelor reunite ale Parlamentului nu poate fi considerată o situație de excepție.
Suntem parlamentari aleși pentru a participa la procesul legislativ. Ne-am întâlnit, până acum, ori de câte ori a fost nevoie. La fel vom face și de acum încolo. Nu avem azi cvorum, nicio problemă, ne reîntrunim mâine.
Adevărata problemă este dacă actuala majoritate, construită în jurul PSD-ului, nu are voința politică pentru a avea un astfel de cvorum.
Considerăm că, prin această ordonanță de urgență, Guvernul dorește să transfere o atribuție importantă a Parlamentului, aceea de a numi conducerile de la Radioul public și de la Televiziunea publică undeva, într-un birou, în spatele ușilor închise, unde deciziile sunt politice și de interes.
Acest proiect legislativ a mai fost în dezbaterea plenului Senatului acum două sau trei săptămâni, cu un aviz negativ din partea comisiei, dar a fost retrimis la comisie fără vreo justificare pertinentă, doar pe considerentul că Guvernului nu i-a convenit avizul negativ, cu mesajul: „Nu ați votat bine, reluați votul până iese așa cum trebuie!” Această atitudine denotă o desconsiderare a Guvernului față de o comisie parlamentară, față de membrii acesteia, față de votul nostru, al senatorilor. Putea foarte ușor să fie supus atunci acest proiect de lege votului Senatului. Majoritatea decidea, fără a fi nevoie să fim supuși unei astfel de atitudini de dispreț a Guvernului față de noi.
Pe aceste considerente, Grupul parlamentar al PDL va vota împotriva acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.