Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Adrian Wiener
Discurs
## Stimați colegi,
Puține gesturi sunt mai umane decât alăptarea unui copil de către mama sa. De altfel, până la o anumită vârstă, copilul trăiește în această anvelopă materno-fetală, se simte indistinct față de mamă. Nu cred că acest gest ar trebui să fie sub nicio formă încadrat în vreo formă... știu eu?, în vreo arie de intoleranță, cum s-a întâmplat, de altfel, și cum media a reflectat în unele instanțe. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă politici publice și de orice natură, astfel încât acest... alăptarea să devină cât mai facilă și cât mai naturală.
Din păcate, în ultima vreme, nu pot să nu subliniez și acest lucru, alăptarea la sân _versus_ alăptarea artificială... E un dezechilibru între aceste două forme de alăptare. Alăptarea la sân este un lucru esențial pentru dezvoltarea din toate punctele de vedere a copilului, inclusiv emoțională.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.