Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Teodor Marius Spînu
Discurs
## Stimați colegi,
Răspunsul la această întrebare nu-l știu, pentru că răspunsuri au fost de genul: Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat nu vor participa la Iași, cu toate că, așa cum știți, am hotărât împreună să facem această ședință solemnă nepolitică pentru 150 de ani de învățământ superior modern în România. S-au invocat diferite scuze penibile de genul cheltuirii unei sume undeva în jur de 30 de mii de euro și vă spun încă o dată că această sumă ar fi fost acoperită de Iași.
Domnul deputat Bănicioiu, domnule Mocanu, a amenințat, spunându-ne că o să ne dea în judecată pentru aceste cheltuieli pe care le face Parlamentul într-o situație de criză.
Deci dacă am ajuns să politizăm – și am transmis și colegilor dumneavoastră acest mesaj –, dacă boierii moldoveni și munteni ar fi gândit așa cum am gândit noi această ședință, noi n-am fi avut astăzi o țară aici. N-ar fi votat nimeni unirea, dacă fiecare și-ar fi văzut interesul.
Din păcate, stimați colegi, din păcate, în loc să ne gândim la un interes deasupra noastră, a tuturor, am politizat.
S-a spus că s-a depus o moțiune, că va trebui să votăm această moțiune astăzi, și nu putem. S-a pus problema cheltuielilor, s-a pus problema faptului că și colegii din PNL și PSD au semnat și au susținut această inițiativă și știu că sunteți unul dintre susținătorii acestei inițiative, ba, mai mult, unul dintre oamenii care, împreună cu toți parlamentarii de Iași, indiferent de partidele politice, au decis împreună să facem și la 150 de ani, să menținem tradiția începută acum 150 de ani ca Parlamentul României, atunci când se celebrează o vârstă rotundă, să vină la Iași și să discute despre învățământul românesc și, în special, despre învățământul universitar.
Din nefericire, nu știu jocurile politice. Și doamna Aura Vasile, și ceilalți lideri de grup cu care am discutat și și-au dat acceptul...
Din nefericire, am transformat un subiect sacru, din punctul meu de vedere, într-o dezbatere politică care n-ar fi trebuit să existe. Și, dacă în continuare suntem deciși să ne arătăm respectul așa cum au făcut-o și înaintașii noștri la 50 de ani și la 100 de ani, am putea, într-adevăr, să trecem aceste lucruri, am putea avea o decizie comună a liderilor ori să găsim o altă dată pentru a merge la Iași, ori să facem o ședință a Camerei Deputaților sau a întregului Parlament, o ședință solemnă, dedicată acestei zile, la București.
Cum vreți dumneavoastră. Sunt deschis oricărei inițiative, dar să nu uităm că, acum 150 de ani, Moldova a renunțat foarte mult, la foarte multe dintre prerogativele sale, iar cei care conduceau atunci țara și-au dat seama de cât vom pierde mutând capitala la București, dar, pentru un interes mai mare, un interes național al întregului popor, au făcut acest lucru.
Cei de atunci au făcut. Noi nu suntem în stare, la 150 de ani, să facem o deplasare la Iași.