Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2010
Camera Deputaților · MO 162/2010 · 2010-11-02
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Discuții procedurale pe marginea modificării programului de lucru și a ordinii de zi
Aprobarea proiectului ordinii de zi, cu modificări
Aprobarea proiectului programului de lucru, cu modificări
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (PL-x 158/2009/2010; rămasă pentru votul final)
· Informare · informare
· procedural
· other
· procedural
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
121 de discursuri
Doamnelor și domnilor deputați, Bine ne revedem!
Dați-mi voie să declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și să anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 184, absenți, 149, din care 8 deputați participă la alte acțiuni parlamentare.
O să-i rog pe domnii parlamentari și pe domnii secretari de stat să-și ocupe locurile în sala de ședințe.
Vă rog, domnilor colegi...
Domnule deputat, vă rog frumos să lăsați secretarii de stat să urmărească ședința.
Vă rog foarte mult.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente:
– proiectul ordinii de zi pentru ședința în plen pentru ziua de marți, 2 noiembrie 2010;
– proiectul programului de lucru pentru perioada 1–6 noiembrie 2010;
– lista rapoartelor depuse în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2010 de comisiile permanente sesizate în fond;
– lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale;
– sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
## Stimați colegi,
Întrucât nici astăzi n-a putut să aibă loc ședința Biroului permanent, dați-mi voie să supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi și programul de lucru al Camerei Deputaților pentru această săptămână.
Ați avut în casetele dumneavoastră – dacă nu ați avut, e foarte rău –, ordinea de zi, proiectul ordinii de zi pentru ședința de astăzi în plen a Camerei Deputaților.
Da, domnul deputat Mocanu, procedură.
Vă rog.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
După cum știți, astăzi trebuia să fim la Iași. La această oră trebuia să se desfășoare o sesiune festivă, ocazionată de un eveniment deosebit. Noi ne aflăm aici, anunțați prin telefoane, prin mesaje, prin diferite metode.
Eu, ca parlamentar de Iași, cer în plenul Parlamentului, în plenul Camerei Deputaților, să se spună de ce nu a mai avut loc această sesiune festivă la Iași, deoarece Camera a votat ca noi, astăzi, să fim la Iași pentru această sesiune.
Acum îmi explic și mai bine de ce dumneavoastră votați de câte 2-3 ori pentru un motiv orișicare.
Dacă s-a votat pentru a merge la Iași, de ce nu am mers la Iași să ținem o sesiune festivă?
Trec evenimentele pe lângă noi, exact așa cum v-am spus și rândul trecut.
Vă rog foarte mult, domnule președinte, vreau să știu, ca deputat de Iași, de ce nu s-a mai ținut această sesiune la Iași.
Da. Mulțumesc, domnule deputat. Domnul Mircea Toader.
Domnul deputat Mircea Toader.
## **Domnul Mircea Nicu Toader:**
Domnule președinte de ședință,
Eu pe procedură vreau să intervin.
În primul rând, nu știu dacă o expoziție cu orice înscrisuri poate să fie în Parlament, motiv pentru care vă rog tare mult să chemați persoanele care sunt obligate să elibereze astfel de lozinci în afara plenului Camerei.
Deci nu ne putem desfășura...
Domnule Mircea Toader, numai puțin!
A fost pusă în discuție o problemă. Aș fi vrut să rezolvăm chestiunea aceea și, pe urmă, alte probleme.
Vă rog foarte mult, față de problema pe care domnul Mocanu a ridicat-o...
Față de problema Iași, sigur că cel mai în măsură să vorbească este domnul Spînu.
Da.
Mulțumesc.
Domnul deputat Spînu, foarte scurt, și doamna deputat Aura Vasile.
## Stimați colegi,
Răspunsul la această întrebare nu-l știu, pentru că răspunsuri au fost de genul: Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat nu vor participa la Iași, cu toate că, așa cum știți, am hotărât împreună să facem această ședință solemnă nepolitică pentru 150 de ani de învățământ superior modern în România. S-au invocat diferite scuze penibile de genul cheltuirii unei sume undeva în jur de 30 de mii de euro și vă spun încă o dată că această sumă ar fi fost acoperită de Iași.
Domnul deputat Bănicioiu, domnule Mocanu, a amenințat, spunându-ne că o să ne dea în judecată pentru aceste cheltuieli pe care le face Parlamentul într-o situație de criză.
Deci dacă am ajuns să politizăm – și am transmis și colegilor dumneavoastră acest mesaj –, dacă boierii moldoveni și munteni ar fi gândit așa cum am gândit noi această ședință, noi n-am fi avut astăzi o țară aici. N-ar fi votat nimeni unirea, dacă fiecare și-ar fi văzut interesul.
Din păcate, stimați colegi, din păcate, în loc să ne gândim la un interes deasupra noastră, a tuturor, am politizat.
S-a spus că s-a depus o moțiune, că va trebui să votăm această moțiune astăzi, și nu putem. S-a pus problema cheltuielilor, s-a pus problema faptului că și colegii din PNL și PSD au semnat și au susținut această inițiativă și știu că sunteți unul dintre susținătorii acestei inițiative, ba, mai mult, unul dintre oamenii care, împreună cu toți parlamentarii de Iași, indiferent de partidele politice, au decis împreună să facem și la 150 de ani, să menținem tradiția începută acum 150 de ani ca Parlamentul României, atunci când se celebrează o vârstă rotundă, să vină la Iași și să discute despre învățământul românesc și, în special, despre învățământul universitar.
Din nefericire, nu știu jocurile politice. Și doamna Aura Vasile, și ceilalți lideri de grup cu care am discutat și și-au dat acceptul...
Din nefericire, am transformat un subiect sacru, din punctul meu de vedere, într-o dezbatere politică care n-ar fi trebuit să existe. Și, dacă în continuare suntem deciși să ne arătăm respectul așa cum au făcut-o și înaintașii noștri la 50 de ani și la 100 de ani, am putea, într-adevăr, să trecem aceste lucruri, am putea avea o decizie comună a liderilor ori să găsim o altă dată pentru a merge la Iași, ori să facem o ședință a Camerei Deputaților sau a întregului Parlament, o ședință solemnă, dedicată acestei zile, la București.
Vă rog să vă scurtați intervenția.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acestea ar fi așa-zisele motive pentru care această inițiativă, care a fost semnată de 173 de parlamentari, a fost revocată.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat.
Doamna deputat Aura Vasile, vă rog, și, pe urmă, domnul deputat Vasile Mocanu.
Mulțumesc, domnule președinte.
Domnule președinte,
Așa cum am susținut punctul de vedere al Partidului Social Democrat și Partidului Conservator în ședința în care s-a dezbătut această propunere de hotărâre a Camerei Deputaților pentru desfășurarea unei ședințe festive la Iași, am să spun și acum. Am fost de acord, eu, împreună cu alți colegi, am semnat pentru susținerea acestui proiect de hotărâre, dar nu am fost de acord cu alin. (2) din art. 1 al acestei hotărâri, care spunea ca deplasarea și toate cheltuielile Camerei Deputaților, deci ale tuturor parlamentarilor, ale corpului tehnic și, în general, cu toată infrastructura de care aveam nevoie acolo pentru a ne desfășura activitatea, să fie suportate din bugetul Camerei Deputaților. Noi am propus ca fiecare dintre parlamentari să-și asigure deplasarea, în condițiile în care este cunoscut cât de drastic s-a micșorat bugetul Camerei, cum au fost tăiate salariile personalului din Camera Deputaților, începând cu cei care lucrează în subsoluri, liftiere, experți, contabili, directori și, în general, tot personalul Camerei.
La momentul respectiv, amendamentul pe care noi l-am făcut nu a trecut de vot. Majoritarii au votat și au spus că această deplasare trebuie suportată din bugetul Camerei Deputaților. Noi am considerat că nu este corect.
Am venit pe urmă și am făcut propunerea ca această activitate să se desfășoare într-o ședință de plen festivă la București, să invităm tot ce credem de cuviință, și cei care sunt din Iași au mai multă cunoaștere din zona studioasă a Iașiului, bineînțeles de la Academia României și din alte institute și alți oameni de cultură și știință la această întâlnire. Nici acest lucru nu a fost luat în calcul.
Și, bineînțeles, mai era acel amendament pe care noi l-am făcut, dar după ce au fost respinse primele două amendamente... legat de cine conduce ședința festivă de la Iași.
În condițiile în care noi am încercat să deblocăm această activitate, față de care avem tot respectul și închinăciunea, dacă vreți, pentru tot ce înseamnă Iașiul ca istorie culturală pentru România, și nu numai, și politică, am considerat că nu suntem doriți la Iași, am considerat că una spunem și alta facem, am considerat că ne văităm că nu avem bani, am considerat că ne văităm că suntem în criză, în condițiile în care, știu eu, pentru un favor, pentru o situație se găseau bani în bugetul Camerei Deputaților și vă rog să mă credeți că nu erau puțini.
## Mulțumesc și eu.
Domnul deputat Mocanu și, pe urmă, putem închide discuțiile pe marginea acestei teme.
Aveți cuvântul, domnule coleg.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Nu pot să fiu de acord cu motivele pe care le-a adus în fața dumneavoastră colegul meu Spînu. Nu am cum să fiu de acord, fiindcă, de doi ani de zile de când guvernați, totdeauna ați găsit pe cineva de vină, nu dumneavoastră sunteți de vină, și acum sunt de vină PSD-ul, PNL-ul și PC-ul pentru că nu s-a ținut sesiunea la Iași. Nu este corect!
Mă scuzați, domnilor colegi de la PDL, dar nu sunteți în stare să faceți nimic pentru această țară decât să votați pentru dumneavoastră și altceva nimic!
Mulțumesc.
Vă rog foarte mult, domnule coleg. Domnule, haideți, că provocați sala inutil. Vă rog foarte mult, aveți 30 de secunde.
## Stimate coleg,
Aici suntem pe aceeași baricadă. Nu vreau să învinovățesc pe nimeni, dar unul dintre motivele importante, care mi s-au confirmat din partea Grupurilor PNL și PSD, ar fi mers doar arcul guvernamental la Iași și, în cazul acesta, am fi fost, într-adevăr, învinuiți de politizare. Noi am vrut să meargă acolo tot Parlamentul, toată Camera Deputaților, nu anumite partide și, atunci, știind că aceste două partide nu vor participa, ceea ce se obținea era o politizare a manifestării de la Iași, la care ar fi mers doar partidele din arcul guvernamental și nu ar fi fost corect, stimate coleg.
Așa cum am semnat toți, am crezut că, într-o uniune de idei și de simțăminte, și de inimă, vom face acest lucru împreună, dar, din păcate, nu s-a putut.
Vă mulțumesc.
## Domnilor colegi,
Domnule deputat Dumitrescu, v-aș ruga să limitați convorbirea pe marginea acestei teme.
Vă rog tare mult, domnule deputat.
## Domnule președinte de ședință,
Convorbirea înseamnă că vorbesc cu cineva. Deci eu nu-mi permit să vorbesc nici cu sala, nici cu dumneavoastră când iau cuvântul.
Atât voiam să spun că este păcat de acest lucru. Și din ambiții, ca să spun așa, ale celor care au inițiat un lucru care, practic, era foarte greu de făcut într-o astfel de situație, și din situația în care ne găsim...
Ca președinte al Comisiei pentru învățământ, față de importanța acestui eveniment, cred, totuși, că putem să facem ceea ce eu i-am și sugerat de la început colegului nostru, să marcăm acest moment extrem de important printr-o sesiune festivă, dedicată acestui eveniment de Camera Deputaților, în care să procedăm cum se procedează în astfel de situații pentru a marca momentul.
Cred că este încă realizabil, suntem în timp, însă încercarea de politizare sau încercarea ca anumiți deputați să tragă spuza pe interesul lor de a-și crea vizibilitate cu astfel de lucruri nu este nici aceasta corectă.
Deci această manieră pe care propun s-o gândim împreună, grupurile politice, și să dedicăm o astfel de sesiune a Camerei Deputaților săptămâna viitoare, nu avem o constrângere de timp, pentru că suntem în interiorul acestei perioade, în care să invităm, conform unei înțelegeri pe care o putem stabili, să vorbească în fața Parlamentului persoanele direct implicate, în special, rectorul, probabil, și reprezentanții universității de acolo.
Luăm în discuție această problemă.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.
Vă rog, domnule coleg.
Domnule vicepreședinte,
Doamnelor și domnilor,
A fost o decizie – cine cum a votat la vremea respectivă n-o discut –, s-a revenit asupra acestei decizii săptămâna trecută, și astăzi ne aflăm în ședință, în plenul Camerei Deputaților, aici, la București.
Nu avem ordine de zi adoptată în COZ. Avem însă un proiect de ordine de zi. Putem să discutăm în continuare de ce nu ne aflăm la Iași, dacă ar fi fost mai bine să ne aflăm acolo sau aici și despre alte lucruri importante sau mai puțin importante.
Acest proiect de ordine de zi are nu mai puțin de 70 de puncte. 70, doamnelor și domnilor. Printre acestea, la punctul 9 este un proiect de lege, nu știu dacă va rezolva problema sau nu, care își propune adoptarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii. Încă o dată spun, nu știu dacă vom rezolva problema acestora.
Mai la vale, foarte aproape, la poziția 31 avem o propunere de... La poziția 32, mă scuzați, avem un Proiect de lege privind declararea Zilei Culturii Naționale. Foarte multe dintre națiunile din Europa au o astfel de zi. Noi doar am adopta-o dacă am trece dincolo de adoptarea ordinii de zi. Și, atunci, vorbim despre importanța națională a uneia sau alteia dintre activități.
Puneți-vă întrebarea și vă rog să trecem la adoptarea ordinii de zi.
Vă mulțumesc.
Da.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul deputat Popa.
Am rugămintea să fiți scurt, domnule deputat.
Vă rog frumos.
## Da.
Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor colegi,
Eu cred că, uitându-mă așa la sală, o parte dintre colegii noștri se află pe la Iași. Ce nu am înțeles eu este cum a fost modificată. Eu nu am votat pentru participarea la Iași, pentru că nu-mi plac chestiile festiviste. Nu am fost membru de partid, nu mi-au plăcut daciadele și e prea târziu să mă schimb la bătrânețe.
Dar dumneavoastră, în plen, ați votat că vă duceți și nu înțeleg care a fost forma prin care ați reluat votul, eventual, sau, nu știu, programul s-a modificat și ați renunțat să mai mergeți.
Eu cred însă, dacă ar fi fost să sărbătorim mai bine 150 de ani de la înființarea învățământului superior la Iași, poate am fi făcut-o făcând lobby și presiuni asupra Guvernului, mai ales dumneavoastră, cei de la putere, ca în Legea învățământului, pe care și-a asumat răspunderea, să respecte autonomia universitară.
Mulțumesc.
Doamna Aurelia Vasile, pe procedură, bănuiesc. Vă rog foarte mult...
Am următoarea rugăminte, domnilor miniștri și domnilor deputați. Vă rog fiecare să vă păstrați locurile în sala de ședințe. Zumzetul acesta mă deranjează.
Domnilor miniștri,
Domnule deputat Buda,
Doamnă deputat,
Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședințe, să lăsați secretarii de stat să urmărească ședința.
Mă simt deranjat de zumzetul din stânga mea.
Vă rog foarte mult.
Și personalul de serviciu, vă rog, lăsați...
Vă rog, nu-l deranjați pe președintele de ședință!
Doamnă deputat, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte,
Că modul în care aprobăm ordinea de zi a desfășurării ședințelor Camerei Deputaților este în afara regulamentului, asta v-am spus-o de câteva săptămâni. Faptul că nu putem să îndreptăm acest lucru nu este din vina partidelor de opoziție, ci, teoretic, este situația Partidului Democrat Liberal care mă gândesc eu că poate va dori să țină cont și de punctele noastre de vedere, să putem să participăm la ședințele de Birou permanent al Camerei.
Dar, domnule președinte, totuși, cu toată bunăvoința noastră – și nu dorim să oprim dezbaterea ședințelor și procesul legislativ –, cred eu că nu este normal, după ce este afișat proiectul ordinii de zi pe site-ul Camerei, după ce noi, deputații, ne facem lecțiile acasă și încercăm să fim pregătiți față de ceea ce ni se propune, vă spun încă o dată, în afara regulamentului, să constat astăzi, domnule președinte, că, față de ceea ce a fost azi-noapte, deci, teoretic, până în jurul orei 6.00 dimineață, ca ordine de zi a Camerei Deputaților, a suferit modificări, fiind băgate o serie de alte proiecte de lege.
## Domnule președinte,
Eu cred că va trebui să luăm o pauză de câteva minute, pe care v-o solicităm, pentru a putea să vedem ce proiecte de lege au fost băgate în plus față de ordinea de zi, proiectul ordinii de zi care a fost afișat, pentru că nu putem să dezbatem proiecte de lege față de care nu avem pregătirea necesară astăzi, pentru că noi ne-am pregătit și am citit proiectele de lege și rapoartele la ceea ce a fost pe site-ul Camerei Deputaților. Deci vă solicit un timp de 15 minute ca împreună cu dumneavoastră și liderii de grup să putem să verificăm ce s-a băgat așa repede în perioadă de jumătate de oră pe această ordine de zi și să primim o explicație, domnule președinte, de ce așa.
Eu cred că, totuși, regulamentul nu s-a modificat și liderii de grup sunt cei care aprobă această ordine de zi, în condițiile în care nu cred că reprezentanții fiecărui grup politic au un șef care se numește liderul de la Partidul Democrat Liberal.
Deci solicităm acest timp de consultare de 15 minute cu dorința de a sta de vorbă cu dumneavoastră și cu liderii grupurilor politice.
## **Domnul Ioan Oltean:**
## Da.
## Mulțumesc.
Eu îi atenționez pe domnii secretari de stat că, dacă mai poartă discuții, cer să iasă afară din sala de ședință.
Doamnă deputat, este valabil și pentru dumneavoastră. Vă rog eu foarte mult. Vă rog, cu tot respectul pe care vi-l port. Vă rog, nu mai angajați discuții cu membrii Guvernului în timpul ședinței. Aveți de discutat, vă rog să poftiți afară.
## Doamnă Aurelia Vasile,
Practica cu care sunteți obișnuiți este că, înainte de ședința de Birou permanent, ordinea de zi se completează cu acele rapoarte care au fost aduse între timp, dată fiind adoptarea lor de către comisiile permanente.
E aceeași practică care a fost și până acum, dar ați cerut o pauză. Aveți o pauză de 7 minute, pentru a clarifica acest lucru.
Pauză de 7 minute.
Domnule deputat Mircea Toader, vă rog.
Deci reiterez solicitarea ca să fie eliberată sala de plen de astfel de panouri. Pot să fie la orice expoziție națională, unde vor dânșii, dar nu în sala de plen.
## Domnilor colegi,
Fac și eu un apel la cei care au adus aceste panouri. Mi se pare că nu se înscriu în conduita parlamentară obișnuită până acum. Aș dori foarte mult să luați măsuri ca aceste panouri să fie scoase din sala de ședință.
Doamna deputat Aurelia Vasile și, pe urmă, domnul Eugen Nicolăescu.
## Domnule președinte,
Liderii grupurilor politice s-au înțeles. Avem o singură problemă. Susținem propunerea domnului deputat Árpád pentru a trece 32 într-o poziție mai înaintată.
Deci vă propunem să fie la poziția 8, 9...
8, 9, 10? Opriți-vă!
Nu, nu.
La poziția 8, domnule președinte.
La poziția 8.
Deci poziția 32 trece pe poziția 8, și poziția 8 devine 9. Bun.
Stimați colegi...
## PAUZĂ
Timpul pauzei s-a epuizat.
Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Invit secretarii...
Doamna Aura Vasile, imediat!
Aveți puțină răbdare să vină colegii de prezidiu. Imediat!
V-am remarcat și pe dumneavoastră.
Domnule Mircea Toader, dacă problema de procedură mai este valabilă?
Domnul Mircea Nicu Toader, pe procedura solicitată înainte de pauză.
Cu scuzele de rigoare, domnule deputat. Da.
Da.
Domnule deputat Eugen Nicolăescu, aveți cuvântul.
Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, și stimați colegi,
Din considerentele pe care le cunoaștem și sunt deja de notorietate, ordinea de zi nu mai poate fi adoptată în cadrul Biroului permanent și al Comitetului liderilor grupurilor parlamentare și venim cu ea în plen.
Din păcate, nu știu cine își permite ca proiectul ordinii de zi pentru plen, care este afișat pe site la sfârșitul săptămânii... Se modifică luni dimineață și se vine în plen cu un alt proiect de ordine de zi, după ce grupurile parlamentare au cunoscut o anume ordine de zi, s-au pregătit pentru acea ordine de zi, și în plen se propune cu totul altceva.
Deci eu cred că aici trebuie mai multă ordine, disciplină și rigoare, astfel încât toți parlamentarii, nu numai cei de la putere care, probabil, în cârdășie cu secretariatul general, știu mai multe decât știu ceilalți parlamentari...
Cu alte cuvinte, este o discriminare neacceptabilă între deputați, cu toate că ei sunt aleși la fel și au aceleași drepturi și obligații.
Acesta este primul punct pe care voiam să-l spun și, ca atare, domnule președinte de ședință, vă rog să nu mai permiteți să se întâmple asemenea modificări.
Dacă se dorește schimbarea ordinii de zi, se poate veni în plen și, cu argumente, se poate propune modificarea acesteia și, eventual, să se obțină și un timp necesar ca deputații să se pună la curent cu respectivele proiecte de lege care intră pe ordinea de zi.
În al doilea rând, vreau să vă spun că aceste panouri pe care le-am pus în sală reprezintă o realitate și noi, parlamentarii PNL, vom sta cu ele aici, în sală, până când se va corecta acea aberație de a se număra mai multe voturi decât sunt reale prin numărul de deputați în sală.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte de ședință,
Am o rugăminte: să modificăm ordinea de zi, în sensul că proiectul de lege de la poziția 6, referitor la traficul de persoane, adoptat și modificat la cererea președintelui, să vină – deci e la poziția 8 –, să poată să intre primul, având în vedere că domnul...
Poziția 6 sau 8, domnule deputat?
...reexaminare, da.
Domnule deputat, n-am înțeles.
Deci vreau să vă spun să treacă în prima poziție, că domnul secretar de stat trebuie să plece la Senat să susțină un proiect de lege.
Mulțumesc.
Domnul deputat Vasile Mocanu.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Eu vin cu o propunere în numele Grupului Partidului Social Democrat. Dacă ședința festivă nu a putut avea loc la Iași, să aibă loc la București, în această sală a Camerei Deputaților. Ne organizăm împreună cu dumneavoastră, facem invitații celor din domeniu, ne organizăm foarte bine, ca să iasă o ședință festivă deosebită.
Asta este propunerea noastră.
Vă mulțumesc foarte mult.
Și condiția este ca această ședință să nu fie condusă de doamna deputat Anastase.
## Domnule coleg, fără condiții.
Domnule deputat Mocanu, vă sugerez dumneavoastră și celor interesați să depuneți o propunere în acest sens către Biroul permanent al Camerei, pentru a putea fi evaluată și înscrisă pe ordinea de zi pentru următoarea ședință.
Eu am făcut propunerea în plenul Camerei, unde dumneavoastră susțineți că se pot rezolva absolut toate problemele, așa că am rugămintea s-o rezolvați și pe aceasta.
Mulțumesc, domnule deputat. Domnule Mircea Toader, pe procedură, vă rog.
Domnule Mircea Toader, n-am prea înțeles. Poziția 6 sau poziția 8?
8.
Ați spus 6 prima dată.
Am greșit.
Greșiți mereu.
Greșim împreună, domnule vicepreședinte. Poziția 8, după noua ordine de zi.
Spuneți-mi ce este pe poziția 8.
PL-x 158.
Am înțeles. Pe ce poziție să treacă?
Prima poziție discutată.
Deci poziția 2.
Data următoare, domnule deputat, o să vină, probabil, consilierul consilierului asistentului de secretar de stat, care o să vă dea dispoziții.
Și a doua propunere pe care o am, domnule președinte. Noi am finalizat dezbaterile săptămâna trecută, fără vot final, și am discutat Ordonanța nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare.
Am rugămintea să o reîntoarcem la comisie. Am găsit o soluție...
Când o să ajungem acolo, domnule deputat. Toate la timpul lor. Nu vă grăbiți!
Nu este în ordinea de zi.
Mulțumesc, doamnă deputat.
Stimați colegi,
Dați-mi voie să fac și eu o propunere de modificare a ordinii de zi.
Conform hotărârii Camerei Deputaților adoptată săptămâna trecută în plen, astăzi, noi ar fi trebuit să fim la Iași în desfășurarea ședinței solemne.
V-aș propune ca pe poziția 2 de pe ordinea de zi să înscriem Proiectul de hotărâre de abrogare a Hotărârii Camerei Deputaților privind organizarea sau desfășurarea ședinței solemne la Iași și, pe urmă, lucrurile să curgă cu propunerile făcute de către ceilalți colegi.
Doamna Aura Vasile, vă rog.
Nu e în ordinea de zi?
A fost ultima.
Să treacă înainte.
Da.
Doamnă Aura Vasile,
Văd că doriți cu orice preț să epuizăm timpul alocat dezbaterilor pe proceduri.
Vă rog.
## Domnule președinte,
Nu e vina mea, este vina domnului deputat Toader.
Păi cum este posibil să vii la microfon atunci când vorbești de ordinea de zi, să aduci un proiect de lege care aprobă o ordonanță care a fost discutată și este pe lista votului final, să soliciți retrimiterea la comisie. Este ca și cum v-aș spune eu acum: „Nu plecăm la Iași, hai să plecăm la Paris!”
Deci nu se poate!
Timpul nu vi-l consumăm noi.
Iar legat de solicitarea colegului nostru, dacă este să respectăm regulamentul, domnule președinte, așa cum el este înscris, reexaminările se discută pe capitolul III, dar pentru că suntem niște parlamentari buni și înțelegem care sunt obligațiile domnului deputat Toader, pentru a fi din nou la remorca Guvernului Boc, de data asta, nefiind reprezentat printr-un ministru, ci printr-un secretar de stat, trebuie să-i facem hatârul.
## Domnule președinte,
Credeam că veți spune plenului Camerei Deputaților că atunci când ați adoptat acea hotărâre ați greșit. A fost semnată și publicată în Monitorul Oficial neîndeplinind numărul de voturi necesar. Vă aduc aminte că, votându-se electronic, acea tabelă electronică, care este în spatele dumneavoastră, și ecranul pe care-l aveți în față au arătat 150 de prezenți, în loc de 167 de prezenți.
Deci, domnule președinte, nu pot să abrog și nu-mi puteți cere mie să abrog un proiect de hotărâre a Camerei Deputaților pe care conducerea Camerei l-a publicat în Monitorul Oficial încălcându-se flagrant regulamentul.
Vă supărați că apare acolo 80=170? Așa putem să spunem și despre această hotărâre, domnule președinte, 150=167.
Aș vrea o precizare, domnilor.
Nu v-o cer dumneavoastră, cer plenului Camerei Deputaților.
Este o distincție care e necesar să o fac.
Pe procedură, domnul Cristian Dumitrescu – a fost înaintea dumneavoastră, vă cer scuze, domnule Eugen Bejinariu – și, pe urmă, domnul deputat Bejinariu.
Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor colegi,
Avem o limită, în opinia mea, în tot ceea ce facem, în măsura în care suntem minim raționali.
Ceea ce vreți dumneavoastră să faceți acum, să supuneți la vot să scăpați de o hotărâre... Deci Parlamentul României adoptă legi și hotărâri. Este vorba despre unul dintre instrumentele fundamentale în democrație. Sigur, nu este o hotărâre care privește un drept de viață și de moarte sau o anumită problemă, dar, principial, am adoptat o hotărâre. Nu s-a dus la îndeplinire această hotărâr, pe cale de consecință, hotărârea își încetează efectul.
Adică, vreți dumneavoastră să vă acoperiți cu mâna și cu votul nostru realitatea unui fapt care nu s-a întâmplat? Să spunem că s-a anulat hotărârea și că noi nu suntem la Iași pentru că s-a anulat hotărârea? Nu suntem la Iași pentru că suntem aici.
Domnilor, este o logică elementară. Nu putem să introducem în logica politică lipsa de logică elementară, pentru că ne întreabă copiii până la urmă.
Cum adică să votăm că noi nu suntem acolo, de fapt fiind aici, chiar în ziua respectivă? Mi se pare de-a dreptul absurd. Nici Kafka n-ar fi îndrăznit să facă astfel de raționamente.
Deci, domnule președinte de ședință, în opinia mea, că am făcut o greșeală, că am adoptat cum am adoptat hotărârea respectivă e un fapt. Că nu ne-am dus la Iași, cum s-a luat decizia de la Iași, nu eram în sală, noi, reprezentanții opoziției, dumneavoastră ați votat sau v-ați gândit că nu mai trebuie mers la Iași, dar hai să luăm în fapt situația de fapt și de drept, care spune că nu suntem la Iași pentru că, în opinia mea...
Dumneavoastră ce vreți să spuneți? Că domnul Stanciu, care eu știu că acum este la Iași, nu este la Iași? Pe calea unui vot, prezența acelui domn parlamentar și probabil și a altora n-ar mai exista acolo.
Deci, vă rog foarte mult, nu mai supuneți la vot, lăsați lucrurile cum sunt, consultați-vă și cu reprezentanții din Departamentul juridic. S-a consumat faptul în sine, nu s-a dus la îndeplinire o hotărâre a Parlamentului din motive legate pur și simplu de...
## Mulțumesc, domnule președinte.
Voiam să prezint de fapt, încă o dată, felul cum vă încurcați singuri în meandrele pe care le faceți în Parlamentul României.
Ați fraudat un vot săptămâna trecută și ați stabilit numai dumneavoastră ca plenul Camerei Deputaților să se desfășoare la Iași. Astăzi, veniți, după ce noi suntem aici, și supuneți la vot ca să nu fim de acord să fim la Iași, dar noi suntem aici.
Am o întrebare retorică pentru dumneavoastră și pentru colegii dumneavoastră. Să presupunem că votăm și nu trece votul cum doriți dumneavoastră. Ce facem? Plecăm la Iași? Mulțumesc.
## **Domnul Ioan Oltean:**
Domnule coleg,
Am rugămintea să vă alegeți cu maximă atenție cuvintele când vorbiți, vă rog foarte mult, și să vă amintiți exact condițiile în care s-a votat această hotărâre. Dacă o să priviți cu atenție, o să constatați cât de strâmb ați vorbit astăzi.
Domnilor colegi,
Vot · approved
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local (PL-x 709/2009) Pagina 2 2–9; 11–13 9 10–11 13–14 14 14
Doamna deputat Aura Vasile a făcut, de asemenea, propunerea ca proiectul de lege înscris la poziția 32 din proiectul ordinii de zi să ajungă pe poziția 8.
Vă rog să vă exprimați prin vot poziția față de această propunere.
- Da.
Mulțumesc.
Cu 69 de voturi pentru, nicio abținere și 62 de voturi împotrivă, și această propunere a fost adoptată.
Vot · approved
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local (PL-x 709/2009) Pagina 2 2–9; 11–13 9 10–11 13–14 14 14
Am să
Vot · Respins
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local (PL-x 709/2009) Pagina 2 2–9; 11–13 9 10–11 13–14 14 14
Da.
Vă rog, domnule deputat Dumitrescu.
Domnule președinte de ședință,
Decizia vă aparține, dar două sunt condițiile pentru desfășurarea unei ședințe: ordinea de zi și programul.
Nefiind îndeplinită una dintre cele două condiții, vă rog să spuneți dumneavoastră, cu vocea dumneavoastră puternică, de la microfon, ce se întâmplă. Nu vreau să vă spun eu, pentru că e regulă clară că orice ședință se desfășoară în conformitate cu două aspecte: să ai ordine de zi și program. Întrucât una dintre cele două condiții care se iau împreună nu a fost îndeplinită, aveți o problemă. Vă rog s-o rezolvați.
Da.
Apreciez poziția dumneavoastră. Domnul deputat Márton Árpád. Vă rog, domnule deputat.
Da.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul deputat Eugen Nicolăescu și, pe urmă, domnul deputat Mircea Toader.
Domnule președinte de ședință, Ce constatăm după acest vot?
Următoarele lucruri: primul, că președintele Traian Băsescu a avut dreptate aseară când spunea că există o majoritate care votează iresponsabil – dovadă. Doi, că este o „majoritate toxică” – dovadă. Și al treilea lucru, care cred că este la fel de important, majoritatea chiulește. Deci deputații de la majoritate nu vin la serviciu ca să voteze ordinea de zi după care să ne desfășurăm activitatea, pentru că noi, din opoziție, ne supunem majorității, dar dacă majoritatea chiulește, cum să se întâmple să existe până la urmă o majoritate care să lucreze corect pentru țară. Deci este o „majoritate toxică” și nu prea avem ce comenta pe această temă.
Acum, fiind în situația în care n-avem un program de lucru, vă propun un lucru elementar și constructiv: o pauză de cinci minute de consultare între liderii grupurilor parlamentare, pentru a debloca această situație și a găsi o soluție înțeleaptă.
Între timp, poate vor veni și cei de la majoritate la serviciu. Vă mulțumesc.
Domnul deputat Mircea Toader.
Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor,
Dacă un program pe o săptămână întreagă n-a fost adoptat, înseamnă că cineva are o problemă cu acel program. Eu nu cred că ar exista în această sală un deputat care n-ar dori să avem activitate în săptămâna aceasta. Deci așa ceva nu cred.
Ca atare, cred că este o problemă cu unul dintre punctele de pe acest program și m-am gândit atent, și mi-am dat seama care este problema. Cei care au depus o moțiune de cenzură au o problemă că noi avem comisii în ziua de joi, când ar trebui să-și prezinte moțiunea de cenzură. Deci poate ar fi bine să adoptăm un program de plen pentru ziua de astăzi, miercuri să avem comisii, urmând ca, în funcție de ce vor decide Birourile reunite în după-amiaza de miercuri, să vedem ce avem joi.
Deci asta este o propunere de-a mea, să votăm programul numai pentru astăzi și mâine. Vă mulțumesc.
Sigur, asta vreau să spun și eu, o pauză de consultări. Și mi se pare..., totuși..., disputele care depășesc orice limită...
Dacă și un program de lucru înseamnă să fie discutat și votat în contradictoriu, suntem departe.
Deci pauză de consultări.
Domnilor colegi, cinci minute pauză de consultări.
Rog liderii grupurilor parlamentare să găsească o soluție pe care să poată să o prezinte pe urmă.
Vă mulțumesc.
PAUZĂ
* *
## DUPĂ PAUZĂ
Vă rog să ocupați locurile în sala de ședință. Rog secretarii de ședință să ocupe loc în prezidiu. Înțeleg că liderii grupurilor parlamentare au găsit o soluție, pe care îl rog pe domnul deputat Eugen Nicolăescu să o prezinte plenului.
## Domnule deputat Ioan Oltean,
În urma consultărilor, cred că înțelepciunea și-a spus cuvântul și mulțumesc pe această cale și reprezentanților puterii că au înțeles că programul de lucru de astăzi trebuie modificat și, ca atare, vă propunem, în urma consultărilor, următorul program pentru această săptămână: astăzi, să urmeze plenul până la ora 13.00, după aceea, de la ora 15.00 să se desfășoare activitate în comisii până la ora 18.00, mâine și poimâine, activitate în comisii, și, în felul acesta, putem să acoperim necesarul de lucru din această săptămână pe Camera Deputaților.
la ora 21.00 până dimineață, la ora 9.00, ceea ce ni s-a spus nouă și Partidului Național Liberal nu a mai fost valabil?
Deci nu noi încurcăm buna desfășurare a activității, domnule președinte de ședință și stimați colegi din arcul guvernamental, ci cei care, încă o dată, au demonstrat că nu se țin de cuvânt de la ora 21.00 până dimineață, la ora 9.00.
## **Domnul Ioan Oltean:**
Mulțumesc.
Vreau doar un singur lucru să vă spun.
Stimați colegi,
Ședințele de Birou permanent al Camerei nu pot fi condiționate. Nu pot fi condiționate. Ele trebuie să se desfășoare exact așa cum prevede Regulamentul Camerei Deputaților.
Domnul deputat Mircea Toader.
Am spus domnul deputat Mircea Toader.
Da.
Mulțumesc, domnule vicelider, domnule deputat. Dacă mai sunt și alte observații?
Nu.
Stimați colegi,
Vot · approved
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local (PL-x 709/2009) Pagina 2 2–9; 11–13 9 10–11 13–14 14 14
Am să numesc intervenția explicarea votului, domnule președinte de ședință.
## Stimați colegi,
Vreau să se înțeleagă că nu opoziția este cea care împiedică buna desfășurare a activității Camerei Deputaților. Solicitarea noastră, a grupului nostru parlamentar, și știu că și a Partidului Național Liberal, este aceea de a fi înlocuită Roberta Anastase de la ședințele Biroului permanent și ale Camerei Deputaților, pentru a participa și noi.
Aseară, în mai multe rânduri, liderul grupului nostru a primit convocare pentru astăzi la ora 9.00, de a participa la ședința Biroului permanent pentru a putea fi repartizate proiectele de lege către comisii și, bineînțeles, activități curente ale Camerei Deputaților.
Au fost convocați colegii noștri în jurul orei 21.00, au fost prezenți dimineață, la ora 9.00, dar ceea ce ni s-a spus aseară, că această ședință de Birou permanent va fi condusă de domnul președinte de ședință Ioan Oltean, nu s-a întâmplat. Stau să mă întreb: când se țin de cuvânt, dacă de
Domnule președinte de ședință,
Modificarea programului pe care l-am votat cu toții mă face să formulez încă o propunere colegilor noștri din plenul Parlamentului.
Din cauza situației create de neparticiparea și, până la urmă, nefuncționarea Biroului permanent, suntem într-o situație chiar de excepție: sunt trei inițiative legislative de mare importanță, două pentru accesarea fondurilor europene și una a colegilor noștri din Iași, care nu pot fi repartizate către comisiile de specialitate. Și am rugămintea să fiți de acord ca trei inițiative legislative, una care se referă la Proiectul de lege privind unele măsuri de expropriere să fie distribuită așa cum a stabilit stafful, a doua, un PL-x privind modificarea Ordonanței nr. 34, și a treia, un Proiect de lege privind obiectul de reglementare – transmiterea unei suprafețe de 25,59 hectare din Iași pentru aeroport...
Vă mulțumesc.
Acestea sunt singurele solicitări directe.
Doamna deputat Aura Vasile.
Ca totdeauna, colegul meu, domnul deputat Toader, bate recordul.
Spuneam că partidul dumneavoastră nu s-a ținut de cuvânt de la ora 21.00 până la ora 9.00 dimineața. Acum, domnul Toader nu s-a ținut de cuvânt în ultimele zece minute. La întâlnirea liderilor de grup a făcut această propunere. Noi nu am fost de acord.
## Stimați colegi,
Este o încălcare gravă, gravă a Regulamentului Camerei Deputaților, și eu cred că nu putem să asistăm în continuare cu toleranță la felul în care considerați să conduceți Camera Deputaților.
Legat de ce ați spus dumneavoastră, domnule vicepreședinte, că așa e procedura și președintele Camerei trebuie să guverneze ședința Biroului permanent, vă readuc aminte că la data de 15 septembrie 2010, prin Hotărârea Camerei nr. 24, s-a modificat art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților, care îi conferă președintelui Camerei puterea de a stabili activitățile vicepreședintelui și împuternicirea lui pentru a putea să desfășoare activități.
Deci doamna președinte putea foarte bine să vă împuternicească pe dumneavoastră, pe Zgonea sau pe Orban să conduceți lucrările Biroului permanent.
De ce-l evitați pe domnul Năstase?
Sau domnul Năstase. Am uitat.
Mulțumesc mult că mi-ați adus aminte.
Dacă în partidul dumneavoastră există vreun război, dacă dumneavoastră nu vă înțelegeți, asta nu este problema opoziției.
## Domnule președinte,
Dacă de această dată veți supune la vot, din nou, o propunere a deputatului Toader care încalcă grav, grav Regulamentul Camerei Deputaților, Grupul PSD va părăsi lucrările plenului.
Mai departe, domnule președinte, vreau să vă spun următorul lucru: știți ce mai trebuie să faceți? Mai trebuie ca președintele să dea un decret care să transforme Parlamentul în Marea Adunare Națională, așa cum vă este dumneavoastră foarte drag, când, teoretic, unii stau în bancă, iar alții sunt la concluzii, cel care prezidează probabil cu telefonul la ureche ca să poată să asculte în linie directă dispozițiile de la singurul om din stat care are totdeauna dreptate.
Vă rog să reveniți la chestiunea zilei.
## Domnule președinte,
Vă anunț încă o dată: dacă supuneți la vot, Grupul PSD+PC părăsește sala.
## Stimați colegi,
Pentru informarea corectă a dumneavoastră, dați-mi voie să fac următoarea precizare: președintele Camerei Deputaților a avut și înainte această prerogativă, deci nu ne-ați spus o noutate.
Domnul deputat Eugen Nicolăescu. Vă rog, aveți cuvântul.
Domnule deputat Ioan Oltean,
La întâlnirea pe care v-am solicitat-o și în urma căreia s-a deblocat programul Camerei Deputaților, i-am comunicat domnului Toader că nu suntem de acord să încălcăm regulamentul, în sensul în care, așa cum dorește dumnealui, și anume, prin plen să facem repartizarea actelor normative la comisiile de specialitate, pentru că regulamentul nu prevede așa ceva. Am considerat că dacă ne-am înțeles pe un subiect, ne-am înțeles și pe al doilea.
Constat că dumnealui a înțeles selectiv modul în care trebuie să ne înțelegem și, în continuare, după cum vedeți, a venit cu această propunere neregulamentară, pe care dumneavoastră s-o supuneți plenului.
Eu apelez la dumneavoastră, în calitate de președinte de ședință și cu atribuția expresă de a respecta întru totul regulamentul, că nu trebuie să supuneți la vot o asemenea propunere neregulamentară, pentru că nu aveți acest drept.
Și, ca să putem să ieșim din impas, vă reiterez propunerea pe care v-am făcut-o de mai multe ori, și anume acum, când se termină plenul, convocați un Birou permanent, pe care dumneavoastră să-l conduceți, la care noi vom participa și toate restanțele care s-au înregistrat până acum pot fi rezolvate.
Nu este vorba aici decât de voința dumneavoastră de a debloca lucrările Camerei Deputaților, nimic altceva, dacă vreți acest lucru. Dacă nu vreți să deblocați lucrările, continuați să vă comportați așa cum ați făcut-o până acum.
Dacă dumneavoastră veți sfida regulamentul și vă veți comporta ca doamna Roberta Anastase, atunci ne vom vedea siliți să avem și față de dumneavoastră aceeași atitudine ca față de doamna Anastase.
Dumneavoastră veți decide cum vreți să vă situați în raporturile cu opoziția.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc, domnule deputat.
Vă fac următoarea propunere, și vă rog să fiți de acord. La ora 13.15, toți liderii grupurilor parlamentare să participe la o întâlnire cu doamna președinte Roberta Anastase, pentru a stabili coordonatele unui Birou permanent, astăzi.
Și, în această situație, intrăm în dezbaterea ordinii de zi. Deci, liderii grupurilor parlamentare, v-aș ruga să rețineți, la ora 13.15 ne întâlnim la doamna președinte Roberta Anastase, pentru ca împreună să identificăm o soluție de a depăși acest impas.
## Mulțumesc.
Cu acestea, cred că putem să intrăm în ordinea de zi. Aveți o chestiune urgentă, domnule deputat?
Pe procedură.
Domnule președinte de ședință,
N-am nicio chestiune urgentă. Este o chestiune care îmi urgentează comportamentul meu politic de 20 de ani de când sunt în Parlament... 18 ani.
Ceea ce dumneavoastră ați solicitat și ați lăsat să se înțeleagă, că se poate face un troc între a încerca o deblocare a situației din Biroul permanent prin faptul că, eventual, se poate supune unei reguli care spune că „cel care poate mult, poate și puțin”, adică ce poate Biroul permanent poate și Camera Deputaților, lucrurile să vă fie clare: acest lucru nu se poate. Aveți o singură posibilitate.
Pe procedură, domnule deputat.
Pe procedură, domnule coleg.
Învățați procedură sau nu învățați, că o știți. Învățați să puneți lucrurile în ecuație, în așa fel încât să nu încălcați procedura.
Ceea ce ați enunțat dumneavoastră de la acest microfon nu există și știți la fel de bine ca și mine. Biroul permanent are această prerogativă. Altfel, întreaga construcție democratică – Birou permanent, conducere de comisii, birouri de comisii și așa mai departe – nu mai există.
Sesizarea are o specificitate: numai Biroul permanent poate să sesizeze comisiile de specialitate.
Domnule deputat, dați-mi voie să vă rog, reveniți la subiect, pentru că vorbiți pe lângă subiect.
Acesta-i subiectul, domnule coleg. Acesta este subiectul, pentru că dumneavoastră ați făcut acest enunț, nu eu, da?!
Eu am să vă rog să fiți atenți atunci când comunic ceva și să reacționați la ceea ce am comunicat, domnule deputat.
Vă rog eu foarte mult.
Sunteți cu prea multă experiență ca să nu știți exact ce comunic eu.
Domnilor colegi,
Pe poziția 1 pe ordinea de zi avem reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Dacă din partea inițiatorului este cineva prezent?
Domnul secretar de stat Fătuloiu, din partea Ministerului Administrației și Internelor.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Dan Valentin Fătuloiu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
Vă mulțumesc. Bună ziua!
Prin Proiectul de modificare a Legii privind traficul de persoane urmărim să înăsprim pedepsele împotriva traficanților de minori.
În vechea lege, aceasta nu constituia o agravantă, și era sancționată ca o infracțiune simplă.
Pentru aceste considerente, vă rugăm să adoptați proiectul de lege în forma propusă. Vă mulțumesc mult.
Mulțumesc și eu, domnule secretar de stat.
Din partea comisiei sesizate în fond, domnul secretar al comisiei, domnul deputat Andronache.
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere cu cererea de reexaminare a Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001.
Această lege a fost adoptată de Senat și Camera Deputaților. A fost trimisă, ulterior, spre promulgare Președintelui României, la data de 30 octombrie 2009.
Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
În conformitate cu dispozițiile art. 77 alin. (2) din Constituția României, Președintele României a formulat cererea de reexaminare pentru motivul care v-a fost expus de domnul secretar de stat Fătuloiu.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul a reexaminat proiectul de lege în ședința din 17 mai 2010.
În urma dezbaterilor și a punctelor de vedere formulate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea raportului asupra cererii de reexaminare a legii, cu amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1 la raport.
Amendamentele respinse sunt redate în anexa nr. 2.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule secretar.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale?
Nu avem colegi care doresc.
Trecem la dezbaterea raportului.
Vă rog, urmăriți raportul pe care comisia de specialitate l-a pus la dispoziția noastră.
Dacă la punctul 1 sunt observații?
Nu avem. La numărul curent 2? Nu.
La numărul curent 3?
La numărul curent 4?
Nu mai avem alte intervenții.
Proiectul de lege rămâne pentru votul final.
Pe poziția 3 avem o altă reexaminare, reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 1.636/10.12.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45/20.01.2010.
Raportul nu a fost depus. Am spus-o și săptămâna trecută.
Urmează încă o săptămână pentru ca la nivelul comisiei sesizate în fond să se întocmească raportul.
Deci, pentru ședința următoare.
Poziția 4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educației și cercetării.
Termenul pentru dezbatere și vot final observăm că a fost depășit.
Proiectul de lege se consideră a fi adoptat, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Punctul 5. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativteritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului, și cabinetul alesului local.
Vă mulțumesc.
Vă rog, domnule vicepreședinte, să-i spuneți președintelui dumneavoastră că reprezentarea inițiatorului, a Guvernului în Camera Deputaților se face la nivel de secretar de stat.
Data viitoare să fie prezent aici.
Dacă din partea comisiei sesizate în fond...
Doamna președinte al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic Sulfina Barbu.
## Domnule vicepreședinte, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009.
În ședința din 21 septembrie 2010, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege și a raportului aferent, în vederea unei noi examinări și depunerii unui raport suplimentar.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic și Social, avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul Comisiei pentru muncă și protecție socială, avizul Comisiei pentru buget, finanțe și avizul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Proiectul de lege a fost adoptat în Senat în ședința din 16 decembrie 2009.
Obiectul de reglementare îl reprezintă instituirea unor măsuri în domeniul funcției publice pentru întărirea capacității manageriale, dar cele mai importante sunt reglementările privind măsurile legate de cabinetele demnitarilor atât din administrația publică centrală, cât și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, în sensul reducerii numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor.
La lucrările comisiei au participat 31 de deputați din numărul de 32 de membri ai comisiei.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma examinării inițiativei legislative, comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, cu amendamentele admise prevăzute în prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Vă rog să propuneți timpii pentru dezbatere. Suntem în procedură de urgență.
Cinci minute, domnule președinte.
## **Domnul Ioan Oltean:**
Mulțumesc.
Vot · approved
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local (PL-x 709/2009) Pagina 2 2–9; 11–13 9 10–11 13–14 14 14
Domnul deputat Mircea Dușa, la dezbateri generale. Deci suntem la capitolul dezbateri generale.
Vă rog, domnule deputat, să aveți o intervenție scurtă.
Nu poate fi chiar scurtă, domnule președinte, pentru că este o ordonanță importantă...
Suntem în procedură de urgență, domnule deputat.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Această Ordonanță nr. 105 este o ordonanță celebră, o cunoașteți, cred că vă amintiți foarte bine, care vine să reglementeze situația prefecților și subprefecților, acesta a fost principalul scop al ei, și să modifice Legea nr. 188, în sensul să se dea tot felul de derogări pentru a numi în funcție prefecți și subprefecți.
Sigur că în această ordonanță sunt și ceva prevederi care se referă la promovarea în funcții, la promovarea în trepte și grade profesionale, la modul în care se organizează examenele și cum se fac aceste promovări, însă esența legii a fost cea legată de derogările date prin modificările aduse la Legea nr. 188, pentru a numi prefecți și subprefecți în funcție.
Nu voiam să intervin, pentru că știți că grupul nostru parlamentar, și cred că și Grupul parlamentar al PNL, a contestat la Curtea Constituțională această ordonanță. Ea a fost declarată neconstituțională și, de fapt, acum este la comisie și trimisă spre plen după decizia Curții Constituționale, pentru a fi pusă în acord cu decizia Curții.
Însă, câteva elemente din vechea ordonanță au rămas, elemente la care vreau să mă refer: sunt cele legate de termenul acela de 31 decembrie 2010, legat tot de aceste derogări, să rămână numirile în funcție ale prefecților și subprefecților până la această dată.
Eu vreau să vă atenționez că în anul 2006 au fost aduse chiar de către Guvernul dumneavoastră și de către ministrul de atunci, domnul Blaga, al administrației și internelor modificări importante la Legea nr. 188, care au statuat oarecum calitatea de înalt funcționar public și cea de funcționar public.
Cred că la timpul respectiv era o măsură cât de cât reală și corespunzătoare.
De atunci, s-au adus foarte multe modificări, mai ales prin această ordonanță, și derogări de la lege, astfel încât funcția aceasta de prefect, care este o funcție de înalt funcționar public, ați dus-o în derizoriu. De anul trecut, din 2009, și până în 2010 nu s-au mai organizat concursuri pentru a atesta calitatea de înalt funcționar public a oamenilor care au urmat cursurile de la INA și, în momentul de față, foarte mulți prefecți și subprefecți sunt numiți pe perioadă determinată și nu și-au dobândit încă calitatea de înalt funcționar public, deși au urmat cursurile INA. Neorganizându-se examenul la INA, nu au mai putut să-și dobândească această calitate.
...și care modifică legi importante, și care vizează în primul rând administrația locală și funcția publică.
Vă rog să vă apropiați de sfârșit.
## **Domnul Mircea Dușa:**
Da, mă apropii, domnule președinte.
În ceea ce a rămas în raport, legat de unele modificări la funcția publică, sigur că, în principiu, nu avem nimic împotriva acestor modificări, că ele sunt benefice, dar a rămas în raport acea prevedere de care aminteam.
Și, de aceea, grupul nostru parlamentar va vota și de această dată împotriva acestui raport.
Acest proiect de lege va rămâne pe ordinea de zi și vor continua dezbaterile în următoarea ședință în plen.
Programul de după-masă: comisii.
La ora 13.15, liderii grupurilor parlamentare sunt convocați la doamna președinte Roberta Anastase.
## **Domnii Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu și Gheorghe Eugen Nicolăescu**
**:**
Invitați, nu convocați!
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Vă rog să observați, este ora 13.01.
Timpul alocat pentru dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi s-a epuizat.
Invitați, invitați, stimați colegi, ca să sune mai elegant și mai aproape de realitate.
Poftă bună!
O zi bună tuturor!
Vă mulțumesc.
## _Ședința s-a încheiat la ora 13.02._
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
> „Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|519695]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 162/12.XI.2010 conține 16 pagini.**
Prețul: 3,20 lei
Cum vreți dumneavoastră. Sunt deschis oricărei inițiative, dar să nu uităm că, acum 150 de ani, Moldova a renunțat foarte mult, la foarte multe dintre prerogativele sale, iar cei care conduceau atunci țara și-au dat seama de cât vom pierde mutând capitala la București, dar, pentru un interes mai mare, un interes național al întregului popor, au făcut acest lucru.
Cei de atunci au făcut. Noi nu suntem în stare, la 150 de ani, să facem o deplasare la Iași.
De aceea, domnule deputat, nu am fost de acord pe votul final al proiectului de hotărâre, pentru că și colegii dumneavoastră nu au fost de acord să ne suportăm fiecare deplasarea la Iași.
Avem tot respectul față de Iași.
Nici al doilea amendament de activitate festivă la București nu a întrunit numărul de voturi necesar la momentul votului respectiv.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Eu vreau să vă ajut pe dumneavoastră, nu vreau să vă încurc, dar nici nu pot să vă las așa să votați și legea gravitației, că nu e frumos, nu că nu-i bine.
Deci, vă rog foarte mult, o lăsăm așa cum este. Este clar că nu s-a dus la îndeplinire. Pe cale de consecință, nu s-a întâmplat. Putem să bănuim, de exemplu, că niciun parlamentar n-a vrut să se ducă, să spunem. Istoria va măsura acest lucru, dar nu putem să spunem că noi, acum, votăm că nu suntem la Iași. Că nu suntem la Iași, da?
Mulțumesc.
Dacă din partea inițiatorului este cineva?
Domnul vicepreședinte.
Ne aflăm în procedură de urgență.
Domnule vicepreședinte, vă rog să prezentați punctul de vedere al inițiatorului.
## **Domnul Vasile Cristian Roman –** _vicepreședintele_
_Agenției Naționale a Funcționarilor Publici_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
După cum se cunoaște, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629/2009 au fost declarate neconstituționale o serie de articole ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009.
De asemenea, prin Legea nr. 140/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188 privind statutul funcționarilor publici au fost abrogate, în mod expres, prevederile art. 1 punctele 6–25 și ale art. 7 din aceeași ordonanță.
În ceea ce privește celelalte dispoziții ale Ordonanței nr. 105/2009, acestea au rămas în vigoare.
Având în vedere aceste aspecte, Agenția Națională a Funcționarilor Publici vă roagă a aproba acest act normativ, cu amendamentele formulate în cadrul Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic din Camera Deputaților.
Vă mulțumesc.
În ceea ce a rămas în raportul comisiei...