Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Pelican
Discurs
## Stimați colegi,
S-au spus multe, pro și contra, despre acest număr de semnături necesare. Personal, nu mă număr printre aceia care consideră că la astfel de alegeri un independent trebuie să strângă 100.000 de semnături. Mi se va aduce argumentul că toți se vor înscrie. Poate fi un argument. Pot să aduc și eu argumentul că, atunci când „s-au mobilizat” – am pus și ghilimelele –, aceste semnături s-au strâns.
Dar să nu uităm un lucru: un independent pleacă din start cu multe dezavantaje. După 25 de ani, încă nu am avut independenți câștigători. Pe ici, pe colo câte o floare nu înseamnă mare lucru. Și, atunci, să ceri unui independent 100.000 de semnături mi se pare o cifră foarte mare. Și ca să rezolvăm ce?
Iată, spunea și domnul Verestóy, i-am văzut pe mulți, opt, spunea și colega noastră, că au avut 100.000 și tot nu am reușit să facem mare lucru. Consider că este o cifră mult prea mare, iar cu independenții la alte candidaturi, primari sau parlamentari, situațiile stau la fel. Ceva trebuie făcut. Mi se pare, din start, că orice independent care candidează și care merge pe listă să fie ales are din capul locului numai dezavantaje. Nu mi se pare normal. Poate că sunt și independenți – nu numai partidele au oameni buni –, poate că sunt și independenți care merită. Mi se pare că este o discriminare chiar vizibilă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.