Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2015
Informare · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
## Stimați colegi,
Sigur că e admirabilă pledoaria colegului, a distinsului coleg Hașotti. În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și media însă vreau să vă spun că, la rândul nostru, ne-am pus aceste întrebări și am judecat situațiile extreme care pot conduce la situații precum cele evocate de Domnia Sa.
În schimb, noi credem că am promovat un proiect legislativ corect, analizat, întemeiat just, întrucât situații extreme de acest gen sunt posibile doar – așa cum bine spunea – prin imixtiuni, prin derapaje de natură politică, prin
presiuni de natură politică, pentru că, acolo unde există operă, unde există teatru, unde există instituții de talie națională, se organizează concurs, se pretind studiile necesare și abia dacă nu se prezintă niciun candidat cu studii de specialitate se reorganizează în alte condiții, respectiv se coboară nivelul de studii.
Dar țineți cont și de situațiile în care sunt instituții de cultură la nivel de comune, de orașe mai mici, unde, într-adevăr, nu există specialiști în domeniu. Acolo se organizează concurs după condiții, după statele de funcții și de specialitate necesare și nu se prezintă nimeni, în momentul al doilea se reanalizează ce se pretinde celui care va veni să participe la concurs.
Eu cred că nu exista o altfel de variantă. Credeți-ne, de bună-credință și nepolitic am analizat astfel de situații și am judecat și cazurile, situațiile extreme. Dar noi nu trebuie să pornim de la prezumții de vinovăție și cred că cu toții ar trebui să acceptăm că instituțiile statului, acolo unde există imixtiuni, se fac presiuni sau se generează abuzuri, au datoria să intervină și să corecteze aceste lucruri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.