Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 februarie 2009
other · respins
Anca Daniela Boagiu
Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Discurs
Stimați colegi,
Stimate colege,
Declarația mea politică este intitulată „Bugetul Guvernului Boc arată că 2009 este un an al responsabilității pentru cetățenii României, și nu un an electoral”.
Doresc să încep această nouă sesiune parlamentară cu o scurtă analiză a bugetului pe anul 2009.
După cum știm, la sfârșitul săptămânii trecute noul Guvern a reușit să finalizeze proiectul bugetului pe anul în curs.
Din cauza crizei economice mondiale, ale cărei efecte se fac resimțite și în țara noastră, Executivul s-a văzut nevoit să recurgă la o serie de măsuri care pot părea, la prima vedere, austere. Trebuie însă specificat că, în pofida perioadei nefaste pe care o traversează România, repartizarea noului buget s-a făcut în concordanță cu programul de guvernare asumat în timpul campaniei electorale.
Definiția acestui buget este clară: un buget care asigură locurile de muncă, care protejează oamenii de efectele crizei. Prioritatea Guvernului Boc a fost să nu transforme criza economică în criză umană. Noul Guvern dorește foarte mult ca oamenii care lucrează în sectoarele active ale economiei românești să nu fie afectați de șomaj în următoarea perioadă.
În acest sens, prim-ministrul Emil Boc a dat asigurări că va finanța din investiții publice atât menținerea persoanelor care sunt angajate în prezent, cât și crearea de noi locuri de muncă.
Totodată, în proiectul de buget al Guvernului este prevăzută o creștere a nivelului salariilor și pensiilor cu 5% în acest an, care va fi alocată în două tranșe, prima fiind acordată începând cu luna aprilie, iar cea de-a doua din luna octombrie.
Noul Guvern a alocat o sumă importantă, de aproximativ 10 miliarde de euro, în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere, feroviare, din educație și sănătate. Trebuie menționat faptul că alocarea aceasta, de 20 de procente din buget, pentru investiții publice generale este superioară celei realizate de Guvernul Tăriceanu.
Guvernul Boc va sprijini pensionarii ale căror venituri sunt foarte mici. Astfel, începând cu luna mai a acestui an, fiecărui pensionar îi va fi garantată o pensie minimă de 300 de lei, urmând ca nivelul acesteia să crească, începând cu luna octombrie a acestui an, la 350 de lei. În aceste condiții, multe persoane, în special din mediul rural, vor putea să iasă din sărăcia cronică în care i-a menținut vechiul Guvern. Pentru îmbunătățirea situației financiare, România trebuie ca în acest an să acceseze cât mai mulți bani de la Uniunea Europeană. Pentru a se evita contraperformanțele fostului Guvern, premierul a decis crearea unei structuri care va monitoriza permanent progresul făcut de România în acest domeniu. Absorbția de fonduri va deveni astfel o prioritate a Guvernului Boc.
Responsabilitatea noului Executiv se poate observa și din faptul că pentru domeniul educației vor fi alocate 6 procente din PIB. Acest lucru nu poate fi decât îmbucurător, în condițiile în care se dorește o reformare a sistemului de învățământ românesc.