Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2019
Declarații politice · respins
Ioan Cristian Chirteș
Discurs
## Stimați colegi,
Trebuie să vă spun că eu sunt senator de Mureș și nu pot să nu reamintesc faptul că acest serviciu SMURD – cum se numea înainte SMUR – a fost înființat în 1991 la Târgu Mureș de către doctorul Raed Arafat; pe urmă, în 1993 s-a extins în Bihor, dar, vorbind strict de aceste echipaje cu voluntari, paramedici voluntari, trebuie să știți că primul echipaj a fost înființat în comuna Ibănești, județul Mureș, iar la noi în județ sunt șapte asemenea echipaje cu voluntari paramedici.
Încă de la începutul înființării lor, în teritoriu au fost probleme cu privire la încadrarea acestor paramedici voluntari. Știm bine că aceste servicii sunt susținute de autoritățile locale. Problemele în finanțarea funcționării lor au fost în fiecare an aceleași: ba dădea consiliul județean, ba nu erau de acord consiliile locale.
Cred că acest proiect de lege vine, până la urmă, să rezolve o problemă mult discutată în acele județe în care există asemenea servicii voluntare și salut această inițiativă. Partidul Național Liberal susține acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.