Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat tacit
Nicolae Văcăroiu
Declarații politice prezentate de domnii senatori:
Discurs
Stimați colegi,
Trecem la punctul 7 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
O rog pe doamna secretar de stat Kibedi Katalin să susțină proiectul de lege. Microfonul 8.
## **Doamna Kibedi Katalin Barbara** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Distins Senat,
Având în vedere că actul normativ supus aprobării dumneavoastră face parte din categoria ordonanțelor de urgență, aș sublinia câteva aspecte care rezultă, de altfel, și din expunerea de motive care justifică caracterul de urgență al ordonanței.
În primul rând, trebuie să subliniez faptul că pentru cele peste 3.000 de posturi vacante existente la începutul mandatului toate străduințele de a se organiza concursuri cu ritmicitate și celelalte forme pe care le permitea legea au permis doar ocuparea câtorva sute de posturi.
În aceste condiții, în sectorul operativ care asigură, într-adevăr, paza efectivă a deținuților este lipsă de personal de peste 50%. Posturile nici măcar nu sunt repartizate uniform, ci sunt unități penitenciare, mai ales din cele grele, unde cifra de ocupare a posturilor abia se situează la 40%, și atunci trebuiau găsite alte modalități, pentru că s-a făcut o evaluare unde se identifică acele prevederi legale care nu au permis ocuparea cu succes a acestor posturi vacante. Aș aminti aici lipsa posibilității de transfer de la unități care au totuși domeniu similar – respectiv apărare, ordine publică și siguranță națională – și se poate concretiza prin exemplul celui care asigură paza la un arest. De ce nu s-ar putea totuși realiza modalitatea de ocupare a posturilor și prin transfer, după o analiză serioasă?
De aceea, subliniez încă o dată că menirea acestei ordonanțe de urgență a fost de a identifica alte modalități care să asigure totuși un ritm mult mai alert în ocuparea acestor posturi vacante, care înseamnă și a umbla la acele forme care și în avansarea pe grade profesionale asigură înlesniri fără să existe riscul unui detriment în calitatea și profesionalismul funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar.
Având în vedere că s-au discutat textele de lege și sunt numeroase amendamentele adoptate de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări în forma în care a ieșit raportul, vă rog să adoptați această ordonanță.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.