Florina Ruxandra Jipa

Stimați colegi,

V-am mai explicat odată, când, de la acest microfon, am încercat să-mi depun candidatura fără hârtii de la grupul din care făceam parte, fără nimic.

Vreau să vă spun că mi-am început meseria ca avocat la Slatina, unde am stat un an de zile. Am fost, 15 ani, avocat în cadrul Colegiului Argeș, după care, după ’90, când avocatura a devenit meserie liberă, eu n-am stat să încasez căruțe de bani, m-am dus consilier în Ministerul Justiției, la Direcția judiciară, tot ce însemna instanțe civile în țara asta. Am stat șapte ani, după care, cu avizul CSM-ului, am mers ca judecător. Mi-am îndeplinit și această misiune și în toamna anului 2000 mi-am dat demisia, lucru pe care cred că foarte greu îl poate face cineva, ca să candidez. Deci vă dați seama că puteam foarte bine să nu ies.

N-am să mai insist asupra acestei probleme și am să vă spun că n-am putut să mă înscriu la doctorat până în anul ’90 pentru că nu eram membru de partid și știți și dumneavoastră că nu se putea.

După anul ’90, în toamnă, m-am dus și am dat colocviu la „Babeș-Bolyai”, unde, de fapt, am și terminat, am absolvit Facultatea de Drept.

Acel doctorat a fost – și doamna Andronescu cred că știe foarte bine, a fost ministrul învățământului de atâtea ori –, era cel mai greu doctorat la acea oră. Și vă spun și de ce. N-aveai voie să ai decât un membru..., doi membri din universitatea cu pricina: îndrumătorul și decanul acelei facultăți. Au trebuit să se adune șapte membri în comisie din toată țara.

Deci am cam stat cu teza de doctorat, care este o cărămidă, dacă vreodată o să aveți curiozitatea, v-o aduc s-o vedeți, se cheamă „Autoritățile publice”, în care este tratată inclusiv Curtea Constituțională despre care discutăm astăzi.

Vreau să vă spun că printre marii profesori care mi-au dat OK-ul, din cei șapte, se aflau domnul profesor Muraru și domnul profesor Nicu Popa, care, știți bine, a fost și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Și, cu asta, v-am spus totul.

În ceea ce privește doctoratul, doctoratul este luat în anul ’97, o dată foarte frumoasă: 24 ianuarie, care spune foarte mult, și mi-a fost..., a fost o încântare pentru mine, dar, din păcate, mi-am petrecut acea zi minunată..., seara, singură într-o cameră de hotel.

Vreau să vă spun mai departe. Mi-am urmat cariera universitară pornind de la asistent, lector, conferențiar în anul 2000, șef de catedră la o universitate..., în pixul căruia știți foarte bine că stă chiar și dosarul unui profesor care merge la ministerul... sau mergea, pe vremea aceea, la Ministerul Învățământului pentru a fi avizat.

Mai departe, pot să vă spun din cariera în când am intrat, din 2000, în Parlamentul României.

În primul mandat, am lucrat la legile integrării, patru ani. Eu am condus doi ani Comisia juridică a Camerei, pentru că domnul care era președinte era numai la Strasbourg. În ultimii doi ani a venit domnul profesor Neagu, rectorul Universității „Titulescu”, și am făcut o echipă extraordinară. Am făcut, în doi ani, un cod penal, Cod penal cu care ne-a păcălit Monica Macovei, să amânăm promulgarea lui, și a fost aruncat la coș. Vreau să vă spun, cu mâna pe suflet, că era unul dintre cele mai bune coduri penale, în afară de cel făcut, bineînțeles, de profesorul Dongoroz și alți mari dascăli care au lucrat opt ani la Codul acela penal.