Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2012
Informare · respins
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Stimați colegi,
Vă propun să începem ședința noastră de astăzi. O parte dintre colegii noștri sunt în comisii în momentul de
față.
Declar deschisă...
Nu, chiar acolo sunt, domnule Tinel, să știți!
Comisia pentru buget, finanțe, Comisia pentru industrii, ca să punem la ANRE și oamenii dumneavoastră, Comisia pentru administrație... Deci nu este glumă, este o treabă serioasă.
Declar deschise lucrările de azi ale Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 306 deputați până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări 161, sunt absenți 145, din care 91 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente:
- ordinea de zi pentru ședințele în plen din zilele de luni,
- 15, și marți, 16 octombrie 2012;
– programul de lucru pentru perioada 15–20 octombrie 2012;
– informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente;
– de asemenea, lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale;
– lista rapoartelor depuse în perioada 8–15 octombrie 2012 de comisiile permanente sesizate în fond
– și, nu în ultimul rând, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Înainte de a trece la dezbaterea problemelor înscrise pe ordinea de zi, în temeiul art. 19 din Regulamentul Camerei Deputaților, dau citire scrisorilor domnilor deputați Marius Neculai și Viorel Cărare.
Subsemnatul, Neculai Marius, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 29, Colegiul uninominal nr. 4 Neamț, vă aduc la cunoștință, prin prezenta, că începând din data de 9 octombrie 2012 voi activa ca deputat independent, fără apartenență la un grup parlamentar.
De asemenea, vă rog să introduceți solicitarea mea pe ordinea de zi a primei ședințe.
Corect!
A doua.
Subsemnatul, Cărare Viorel, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 39, Colegiul uninominal nr. 5
Vaslui, vă aduc la cunoștință, prin prezenta, că începând cu data de 9 octombrie 2012 voi activa ca deputat independent, fără apartenență la un grup parlamentar.
Acestea au fost cele două cereri înaintate Biroului permanent al Camerei Deputaților.
În continuare, trecem la punctul 2 care este înscris pe ordinea de zi și care se referă la Proiectul de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat.
Dau citire întâi...
Da, vă rog, domnule Călian.
Ne aduce o veste bună.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .