Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Sorin Ștefan Roșca-Stănescu
Discurs
## Stimați colegi,
Vă propun un raționament simplu de logică formală. Astăzi, plenul Camerelor reunite a decis prelungirea activității Comisiei Roșia Montană, nu știm ce se va decide în final, nu știm dacă ceea ce se va decide în final în această comisie va putea influența într-un fel sau altul sau determina schimbări în Legea minelor și, ca atare, este absolut ridicol ca într-una din Camerele Parlamentului, în aceste condiții, noi să luăm vreo decizie.
Deci ceea ce propun este să așteptăm până când Comisia Roșia Montană își termină treaba și apoi să vedem ce facem cu această Lege a minelor. Dacă vom proceda altfel, opinia publică, care urmărește cu mare interes evenimentele din Parlament, va spune, va putea să spună, pe bună dreptate, că în Senatul României este debandadă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.