Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 iulie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Vlad Tudor Alexandrescu
Discurs
## Stimați colegi,
Vă rog, puțină atenție pentru acest proiect, care face parte dintr-un pachet mai... patru proiecte, dar e doar primul proiect care ne vine astăzi în atenție, un pachet de proiecte pentru încurajarea lecturii în România.
Conform tuturor indicativelor, România se află pe un loc foarte jos în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cărților citite. Și, pentru a veni cumva în întâmpinarea acestei chestiuni și a stimula lectura, am propus un număr de patru inițiative legislative. Aceasta e prima dintre ele și se referă la o mică modificare în Codul fiscal, un mic avantaj pe care l-am putea acorda anticariatelor de cărți. Anticariatele de cărți sunt o formă de promovare a lecturii mai puțin cunoscută și mult mai ieftină, accesibilă tuturor oamenilor din România, chiar celor mai săraci. Anticariatele de cărți nu au fost niciodată avute în vedere în niciuna dintre inițiativele de până acum. Inițiativa propune un lucru foarte simplu, scutirea de impozit
pe spațiile comerciale utilizate de anticariate, care sunt tot mai puține în România – știți că nici librării nu avem foarte multe, sunt foarte multe orașe care nu mai au nici librării –, astfel încât ele să-și desfășoare activitatea în condiții cât de cât înlesnite de către stat, pentru că ele, așa cum sunt, promovează lectura. Ele dau posibilitatea oamenilor chiar mai puțin avuți, mai nevoiași, să cumpere cărți la mâna a doua și, în felul acesta, să aibă totuși acces la lectură.
Impactul bugetar este foarte mic, dar ar fi un gest pentru a încuraja lectura.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.