Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2011
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
## Stimați colegi,
Vă rog să luați loc pentru a putea începe lucrările noastre de astăzi.
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 202. Sunt absenți 131, din care 83 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente:
– ordinea de zi pentru ședința în plen pentru zilele de luni, 7, și marți, 8 februarie;
– programul de lucru pentru această perioadă, precum și lista rapoartelor depuse în perioada 20 decembrie 2010 – 7 februarie 2011 de comisiile sesizate în fond;
– sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Așa cum a aprobat Biroul permanent, am să o invit la microfon, în deschiderea ședinței noastre de astăzi, pe președinta Comisiei pentru sănătate și familie, doamna deputat Rodica Nassar.
Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.