Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 martie 2017
Declarații politice · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
Stimați colegi,
Vă spun că și în comisie, la adoptarea Legii vânătorii, au fost discuții cu privire la acest articol, la dreptul de proprietate și la manifestarea acestui drept de proprietari, în condițiile în care sau în situația în care nu li s-a dat, nu li s-a creat nicio pârghie, niciun mecanism. Adică i s-a impus proprietarului să accepte formula negociată sau propusă de asociația de vânătoare. Cred că soluția corectă – dar pe aceasta rămâne să o dezbatem, pentru că, într-adevăr, se simte în teritoriu –, soluția corectă e ca, atunci când proprietarul n-are capacitate, n-are forța, n-are abilitățile să-și constituie o asociație de vânătoare, numai atunci, cu acceptul lui, să poți să te duci, pentru că, altfel, încălcăm art. 44 din Constituție. Dar aceasta este forma agreată în momentul de față.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.