Voi da citire moțiunii simple pentru reluarea construcției centralelor hidroelectrice nefinalizate.
În conformitate cu art. 112 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu art. 191-197 din Regulamentul Camerei Deputaților privind rolul Camerei Deputaților în exercitarea controlului parlamentar asupra activității Guvernului, vă înaintăm moțiunea simplă intitulată „Slăbirea
securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”.
Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată*. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024, iar balanța comercială de electricitate a devenit negativă, țara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh. Aceste date, prezentate pe baza informațiilor operatorului de transport Transelectrica, arată, fără echivoc, dependența tot mai mare de energia din afara granițelor noastre – o dependență care expune consumatorii și economia la șocuri de preț și risc sistemic.
Presiunea asupra prețurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piața angro, România s-a aflat între primele trei piețe cu cele mai ridicate prețuri spot din Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului 2025, iar în august, prețul mediu ponderat pe piața pentru ziua următoare a fost de 409,45 lei/MWh, adică aproximativ 82 de euro pe MWh. În plus, povara din facturile la energie a fost amplificată, de la 1 august 2025, prin majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Au fost consemnate creșteri însemnate ale tarifelor la electricitate. Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de preț persistente.
În acest context, hidroenergia – coloana vertebrală tradițională a Sistemului energetic național – rămâne cea mai stabilă și curată sursă de energie a României, esențială pentru echilibrarea rapidă a rețelei și pentru limitarea volatilității prețurilor pe vârf de consum. Analizele de sistem reafirmă rolul hidrocentralelor în furnizarea serviciilor tehnologice de sistem și a flexibilității necesare integrării masive a regenerabilelor variabile.
Cu toate acestea, în locul unei politici coerente de finalizare a capacităților hidro începute, asistăm la blocarea administrativă a proiectelor strategice, dublată de mesaje publice care descurajează explicit componente-cheie ale mixului național. Astfel, la 11 septembrie 2025, doamna Diana-Anda Buzoianu, ministrul mediului*, a afirmat că România ar putea înlocui „cele patru hidrocentrale începute în comunism” cu un parc fotovoltaic cu stocare de opt ori mai ieftin, realizabil chiar în acest an. O asemenea abordare ignoră serviciile de sistem, duratele de viață, reziliența la condiții meteo și rolul hidro în securitatea energetică; transmite un semnal politic și administrativ clar: descurajarea punerii în funcțiune a hidrocentralelor rămase.
În conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2018/1999 și cu principiul „Energy Efficiency First”, consolidat prin Recomandarea Uniunii Europene 2021/1749, investițiile energetice trebuie evaluate în planificare integrată a resurselor*, comparând mere cu mere, nu mere cu pere – opțiuni echivalente din punctul de vedere al costului pe ciclul de viață, al serviciilor de sistem și al impactului cumulat asupra mediului. În această matrice, hidroenergia – inclusiv cu acumulare prin pompare – furnizează flexibilitate și servicii critice – echilibrare, inerție, _black start_ –, iar lacurile de acumulare pot crea noi habitate acvatice. Prin contrast, câmpurile extinse de panouri fotovoltaice cu baterii implică ocupare de teren și reducerea luminii la nivelul solului, cu efecte asupra habitatelor și faunei locale – elemente ce trebuie internalizate în acest proiect, și nu ignorate. Așadar, direcția corectă este optimizarea mixului prin EE1st și IRP, nu
înlocuirea simplistă „solară vs hidro”, așa cum sugerează actuala guvernare atunci când blochează amenajările hidroenergetice, în loc să le finalizeze cu standarde moderne de mediu.
Consecințele sunt vizibile: proiecte începute înainte de 1989 rămân blocate sau plimbate între avize, exproprieri, evaluarea impactului asupra mediului și litigii, în timp ce sistemul cumpără scump energie la orele de vârf. Cazul Răstolița este emblematic: după ce în primăvară s-au aprobat defrișări pentru finalizarea lucrărilor, în iunie-iulie 2025, instanțele au suspendat acordul de mediu și hotărârea de Guvern privind scoaterea din fondul forestier, blocând din nou punerea în funcțiune a unei investiții aproape finalizate, iar la 10 septembrie 2025, Tribunalul Cluj a aprobat cererea depusă de asociațiile Bankwatch România și Declic pentru stoparea lucrărilor la hidrocentrala Răstolița. Alte proiecte, cum ar fi cele de pe Jiu, Olt, Siret, Cerna-Motru-Tismana, rămân captive între etape birocratice, dezbateri și acte premergătoare, fără un calendar ferm de finalizare. O asemenea declarație nu este doar iresponsabilă, ci și profund periculoasă pentru securitatea energetică a României.*
Ministrul mediului ignoră, în mod deliberat, rolul hidrocentralelor în echilibrarea sistemului energetic național, serviciile de sistem pe care acestea le asigură, duratele de viață incomparabil mai mari și reziliența lor la condițiile meteo extreme.
A afirma că hidrocentralele nu mai sunt rentabile și că pot fi înlocuite, pur și simplu, cu parcuri fotovoltaice înseamnă să contrazici toți specialiștii din domeniu și să transmiți un mesaj politic evident clar – descurajarea punerii în funcțiune a acestor obiective strategice – și, astfel, este o abordare care echivalează cu sabotajul intereselor naționale.
Doamna ministru ignoră, de asemenea, faptul că, încă din anul 2022, prin Hotărârea CSAT nr. 169 și OUG nr. 175, mai multe obiective hidroenergetice au fost declarate proiecte de interes public major. Subiectul a fost reluat și în ședința CSAT din aprilie 2025, când s-a stabilit că finalizarea lor trebuie tratată drept proiect de siguranță națională și realizată în maximum 3 ani. Puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna o creștere de aproximativ 10% a producției pe hidro, într-o țară care are nevoie urgentă de energie ieftină și sigură.
Hidrocentralele în discuție, prezentate anterior, sunt deja finalizate în proporție de peste 75%. Abandonarea lor în acest stadiu înseamnă aruncarea la gunoi a investițiilor deja realizate, a așteptărilor populației și a angajamentelor asumate prin Programul de guvernare 2025-2028, prin Planul național integrat energie-schimbări climatice 2021-2030 și prin alte documente strategice.
În schimb, ministrul mediului alege să se poziționeze de partea unor ONG-uri precum Bankwatch – organizație care a obținut oprirea lucrărilor la Răstolița și ne-a atacat în instanță exploatarea gazelor din Marea Neagră –, în loc să fie de partea statului român și a cetățenilor săi.* Doamna Buzoianu declară că nu este nici împotrivă, nici pentru, dar, de fapt, se poziționează împotriva interesului național și a accesului românilor la energie sigură și la prețuri corecte, accesibile.
Energia hidro rămâne indispensabilă pentru stabilitatea sistemului energetic. Fotovoltaicul cu baterii nu poate înlocui serviciile de echilibrare, nici aportul strategic al
hidrocentralelor în gestionarea vârfurilor de sarcină sau în protecția împotriva inundațiilor.
Doamna ministru nu a dovedit doar necunoaștere gravă a domeniului pe care îl coordonează, ci și lipsă de responsabilitate față de interesele României. Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea securității energetice, perpetuarea haosului din sistem și expunerea țării noastre la dependență și la prețuri impuse din exterior.*
Prin politicile, declarațiile și inacțiunile din mandatul actual al ministrului mediului, România ratează întărirea unei capacități curate, ieftine pe ciclul de viață, menite să reducă dependența de importuri și volatilitatea prețurilor.
Obiectivele de blocare, de întârziere, cu impact direct asupra securității energetice sunt – și le enumăr:
– Complexul hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana, etapa a II-a;
– de asemenea, Amenajarea Olt – sectorul Izbiceni-Dunăre;
– și, respectiv, Cerna-Belareca.
România, astfel, face parte dintr-o Europă în care hidroenergia este pilon sistemic: aproximativ 350 TWh/an din centrale de pură producție – ape curgătoare și lacuri de acumulare – și încă aproximativ 30 de TWh/an din centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare, adică 34% din toată electricitatea regenerabilă și 13% din producția brută de electricitate a Uniunii Europene. Hidro asigură flexibilitate, inerție, servicii de echilibrare și _black start_ , lucruri fără de care nici fotovoltaicul, nici eolianul nu pot fi integrate în siguranță la scară mare.
Energia produsă în centrale hidroelectrice reprezintă, astăzi, 32%, adică 348 TWh din producția de energie regenerabilă a Uniunii Europene. Statele recunoscute pentru grija față de mediu domină clasamentul capacităților instalate. Și vă redau doar câteva exemple: Suedia – peste 16.000 MW, Franța – peste 19.000 MW, Italia – peste 15.000 MW, Spania – peste 13.000 MW, Austria – peste 8.000 MW. Recordul absolut pe continent este atins de Norvegia, cu mai bine de 32.000 MW putere instalată. Cu un potențial de 40.000 GWh anual, România este printre statele europene dăruite de Dumnezeu cu potențial hidrologic, depășită fiind de Suedia, Franța, Italia și Spania. De ce să nu folosim acest potențial?
Statele europene își întăresc capacitățile de flexibilitate prin centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompare. Spre exemplu, demn de reținut: Italia – 7,2 GW, Franța – 7,1 GW, Germania – 6,5 GW, Spania – 6,4 GW, Austria – 5,8 GW, aproximativ. Per ansamblu, Uniunea Europeană totalizează aproximativ 45,9 GW instalați în această tehnologie și infrastructură care „absoarbe” surplusul când bate vântul sau e soare și îl livrează instant în vârf de consum. Aceasta este direcția europeană: hidro plus tehnologia CHEAP pentru securitate energetică și stabilitate a rețelei. Aici este vorba de stocare.
În acest tablou, România subutilizează avantajele proprii, și anume: 6.291 MW hidro – pură producție –, însă doar 371 MW în tehnologia CHEAP – adică în jur de, nici mai mult, nici mai puțin de 0,8% din stocarea prin pompare a Uniunii Europene.
În același timp, potențialul tehnic hidro al României este estimat la aproximativ 40.000 GWh/an, semn că există spațiu substanțial de creștere, dacă proiectele ar fi deblocate și aduse la zi pe criterii moderne de mediu și siguranță. Europa investește pentru a transforma hidroenergia în „scheletul flexibil” al mixului energetic; România trebuie să facă pasul de la discurs la execuție.
În locul acestei alinieri la tendința europeană, guvernarea actuală blochează, prin tergiversări administrative, ping-pong instituțional și litigii interminabile, tocmai amenajările hidroelectrice capabile să livreze energie curată și ieftină pe ciclul de viață și să reducă dependența de importuri, atât de costisitoare pentru România. Câtă vreme partenerii noștri europeni consolidează hidro plus CHEAP pentru echilibrarea sistemelor cu cote mari de eolian și fotovoltaic, România își refuză singură aceste beneficii, vulnerabilizând securitatea energetică națională și expunând consumatorii la prețuri volatile. Aceasta este o abdicare de la interesul public, pe care Parlamentul are datoria să o corecteze prin deblocarea urgentă a proiectelor hidro strategice și printr-o politică de mediu care să permită, nu să obstrucționeze finalizarea amenajărilor hidroelectrice începute și dezvoltarea de centre hidroelectrice cu acumulare prin pompare noi.
În pofida existenței unui cadru normativ special conceput pentru deblocarea amenajărilor hidroenergetice în curs, OUG nr. 175/2022, înseamnă un progres real inexistent. Ordonanța declară proiectele din anexă drept unele de interes public major și drept situații excepționale și permite scoaterea terenurilor din circuitul agricol și din fondul forestier pentru realizarea lucrărilor, dar, de asemenea, și instituie derogări pentru actualizarea și aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către deținător și creează premisele ca evaluarea impactului asupra mediului să poată fi realizată de structurile de specialitate ale Ministerului Mediului. La aproape 3 ani de la adoptare, niciunul dintre obiectivele majore nu a fost pus, efectiv, în funcțiune: procedurile continuă să fie plimbate între avize, reevaluări și litigii, în timp ce România rămâne cu un mix energetic vulnerabil și cu dependență de importuri.
Această stagnare contrazice motivația însăși a ordonanței – securitate energetică, respectarea jaloanelor PNRR sau REPowerEU și prioritatea stabilită de CSAT – și este consecința directă a inacțiunii și obstrucției administrative din partea Ministerului Mediului. În loc să utilizeze mecanismele de accelerare prevăzute de act – termene ferme, coordonare interdisciplinară și interinstituțională –, ministerul a indus incertitudine suplimentară, iar proiecte strategice precum Amenajarea hidroenergetică Răstolița sau Amenajarea Jiu – Livezeni-Bumbești sau Amenajarea Olt – Cornetu-Avrig sau Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu sunt ținute pe loc. Parlamentul are datoria să constate eșecul aplicării OUG nr. 175/2022 și să impună un calendar executoriu, cu termene și responsabilități clare pentru avize*, pentru reluarea lucrărilor și pentru punerea în funcțiune a acestor capacități.
O dovadă directă a blocajului administrativ o reprezintă stadiul procedurilor la Ministerul Mediului, unde Comisia de analiză tehnică nu este convocată la timp, iar deciziile sau actele nu sunt publicate, deși documentațiile sunt depuse și în circuit – și iată câteva exemple:
1. Amenajarea hidroenergetică Pașcani – pe râul Siret. În ședința CAT din 15.04.2025 a fost luată decizia de emitere a acordului de mediu, însă proiectul acordului și decizia nu au
fost publicate pe site-ul Ministerului Mediului, contrar practicii de transparență din procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Sunt absolut necesare semnarea și publicarea de îndată a proiectului de acord și a deciziei aferente.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Apelul este la securitatea energetică națională, un interes universalizabil pentru cetățeni.
„securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată”