Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Allen Coliban
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind cooperarea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Toată stima pentru colegii care au vorbit înaintea mea. Eu sunt un om al datelor, al cifrelor și, când încercăm să rezolvăm o problemă atât de serioasă precum cea a lemnului de foc, este bine să fim cu toții responsabili.
Adică, de exemplu, să nu vorbim despre defrișări, care presupun scoaterea din fondul forestier a unor suprafețe de pădure, și să vorbim despre tăieri, fie că sunt ele legale sau ilegale, respectiv vorbim despre amenajamente, acte de punere în valoare etc. Să găsim măsuri care să rezolve problema. Și constat cu surprindere că au fost menționate câteva dintre ele. Domnilor, dacă vreți să rezolvăm problema lemnelor de foc, ar trebui să ne uităm în primul rând la ce fac primarii dumneavoastră. Pentru că avem acele ajutoare. Modul în care sunt ele date către populație ridică numeroase probleme și numeroase întrebări.
Revenind acum la inițiativa pe care o avem în discuție, cred că este a patra inițiativă care ajunge la Comisia pentru mediu și care se referă la interzicerea exporturilor.
Haideți să vedem ce înseamnă aceste exporturi, valoric vorbind. Sunt undeva la 200.000 de metri cubi anual. Vorbim aici de cantități care pleacă atât către Uniunea Europeană, cât și către alte state – 200.000 de metri cubi. Necesarul de lemn de foc este undeva la 9 milioane, din datele pe care ni le-a furnizat Ministerul Apelor și Pădurilor. Prin urmare, este o parte infimă a acestui necesar cea despre care discutăm. Mai mult, importurile depășesc de câteva ordine de mărime valoarea exporturilor.
Dacă dumneavoastră... și repet, au fost patru inițiative până acum pe tema asta. Cu toții știm că este o temă care sună bine, este populistă, dar nu ne rezolvă problema de fond. Dacă vrem cu adevărat să facem ceva în domeniul lemnului care părăsește țara și vrem să fie cu o valoare adăugată, haideți atunci să facem formulările și inițiativa responsabil, într-un fel care să ne rezolve problemele cu transportul intracomunitar. Pentru că, la felul în care este formulată la ora actuală, nu rezolvă această problemă. Dimpotrivă, ne creează niște probleme.
Acesta este motivul pentru care Uniunea Salvați România nu va susține această inițiativă. Dar susținem orice inițiativă care vine să rezolve problema lemnului de foc.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.