Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Costel Șoptică
Discurs
Știu că am amendamentul respins, nicio problemă. Vreau să vă spun, stimați colegi, că o astfel de inițiativă a existat și în legislatura trecută, bineînțeles că și atunci au existat dezbateri destul de mari pe această temă și, într-un final, inițiativa nu a trecut din mai multe considerente.
Suntem în situația actuală în care transferăm efectiv o infrastructură fără să știm exact ce transferăm. Și aici mă refer la faptul că prin infrastructură se înțeleg și căile de acces, se înțeleg rețelele electrice, transformatoarele electrice și așa mai departe. Consider că fără o intabulare prealabilă a acestor proprietăți, ele nu pot fi transferate, chiar și cu titlu gratuit, așa cum se propune în această lege. Și adaug faptul că ar trebui să avem cât de cât o condiționalitate a acestui transfer, altfel rezultatul legii va fi unul negativ și nicidecum unul pozitiv așa cum se dorește.
De aceea Partidul Național Liberal va vota împotriva acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.