Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Stan
Discurs
Știu precis că nu stăm bine la numărul de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, dar am o veste bună pentru dumneavoastră: vom avea la sfârșitul anului mai mulți, și asta nu altfel decât prin grija celor ce ne poartă de grijă și nu ne lasă pradă poluării de care ne-am înconjurat în inconștienta noastră sete de urbanism. Reapropierea de natură, în care cândva ne simțeam chiar ca la mama acasă, se va face prin punerea în operă a unei hotărâri de guvern ce s-a adoptat pe 9 februarie, anul de grație 2011, și care va înverzi traiul nostru de zi cu zi preț de vreo 53 de milioane de euro. Banii vin de la Ministerul Mediului și sunt obținuți din taxa de primă înmatriculare.
Binefacerea verde se va coborî în acest mod asupra a 280 de localități din țară, din care 80 sunt orașe, pentru care sunt alocați circa 23 milioane de euro, și 200 de sate, cu circa 30 de milioane de euro alocați.
Că vor avea parte orășenii de câteva fire de floare în plus ori de vreo câteva tufe de oarece întru satisfacerea crescândelor nevoi ale unei categorii sociale numite în general „boschetari” nu poate decât să ne bucure, ca pe niște trăitori între betoane ce ne aflăm, și noi, mai ales că rândurile sus-numitei categorii vor cunoaște creșteri substanțiale, ca urmare a protecției sociale susținute de care, între ghilimelele de rigoare „se bucură” tot mai mulți dintre noi în ultima vreme.
Despre partea înverzirii satelor însă, doamnelor și domnilor, să ne iertați!
Și nu de cârcotaș aflat în treabă mă bag în vorbă, ci de mare mirare că s-au gândit unii la „îmbunătățirea calității aerului prin amenajarea de spații verzi”, alocând până la 250.000 de euro pentru proiecte comunale în locații în care, e drept că nu există asfalt, dar au deja suficient spațiu verde.
Și ca să nu mă bănuiți dumneavoastră de vorbe slabe, iată și câteva exemple.
Comuna Vlădești din județul Argeș primește 250.000 de euro pentru un spațiu verde menit să „îmbunătățească calitatea aerului”, să acopere nevoile localnicilor care nu au canalizare și, mai ales, să ofere acelorași băștinași un pic de verdeață, în completarea pădurilor și a livezilor de pomi fructiferi ce înconjoară localitatea. Cu siguranță vlădeștenii sunt și vor fi și mai mândri de spațiul lor verde, care va costa jumătate din bugetul comunei pentru anul 2010, cu tot cu plata salariilor cadrelor didactice ce predau în localitate.
În comuna Zau de Câmpie, din județul Mureș, Guvernul trimite 235.000 de euro pentru amenajarea de spațiu verde, suma fiind egală cu o treime din bugetul de venituri și cheltuieli al comunei pe anul 2010. Comuna are 3.500 de locuitori și se întinde pe 5 hectare, din care 3,5 hectare sunt îmbogățite de una dintre cele mai importante rezervații de bujor de stepă din România.
Și vă rog să mai rezistați măcar la un singur exemplu! Cele mai mari sume alocate prin HG sus-amintită le primește comuna Roseți din județul Călărași. Cei 6.000 de locuitori ai comunei vor avea nu unul, ci două parcuri, pentru fiecare dintre ele fiind alocați câte 235.000 de euro. Asta după ce în anul 2010 rosețenii au mai primit 235.000 de euro pentru un alt parc. Această comună va investi deci 700.000 de euro în spații verzi, în timp ce locuitorii ei mai circulă pe ulițe acoperite cu pietriș, iar apa curentă și canalizarea sunt în stadiul de proiect.