Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2020
Informare · adoptat tacit
Antoneta Ioniță
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Strategie în vreme de pandemie – fără scrupule!”
Vă mărturisesc, ca medic care s-a aflat în prima linie a bătăliei împotriva COVID-19, că am trăit cele mai complicate luni din viața mea. Colegii din sistemul medical știu ce înseamnă să tresari la fiecare telefon, cum este să stai cu emoții pentru un pacient care așteaptă un rezultat, cum trăiești fiecare caz ca și cum ar fi al tău, din familie, și cât de mare poate fi bucuria când afli că boala nu s-a confirmat sau că pacientul tău a scăpat viu și nevătămat.
Vă spun toate acestea deloc întâmplător. Pentru mulți pare o normalitate, un comportament firesc, uman, ca între semeni care respectă viața și valorile ei. Din păcate, perioada de pandemie nu a fost trăită de toată lumea cu același gând: că lucrurile trebuie să se sfârșească bine, că important este să luăm decizii bune la toate nivelurile, la București, la Guvern, dar și la noi acasă, la prefectură, la consiliul județean sau la primărie.
Pentru PSD pandemia nu a fost altceva decât o permanentă și incredibil de cinică campanie electorală.12 Îmbrăcată la început în bune intenții, și-a arătat până la urmă adevărata față și scopul. PSD n-a acționat nicio secundă la întâmplare în ultimele două luni. *