Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2010
other · adoptat tacit
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Subiect: Guvernul a cedat ușor în fața reprezentanților FMI
Cedarea totală în fața reprezentanților FMI, cu care ne-a obișnuit actuala putere, nu înseamnă decât continuarea politicilor de austeritate.
Abordarea Guvernului a fost de la început greșită. Au fost luați bani de la FMI, s-a cumpărat pacea socială anul trecut, iar de acum începe decontul. Problema este că la nivel guvernamental nu există niciun plan care să facă mai ușoară plata uriașei datorii externe. Contrar a ceea ce spune Guvernul, gradul de îndatorare a României, ca suportabilitate, a trecut de zona roșie.
Fondul se opune reducerii TVA la alimente și neimpozitării pensiilor sub 2.000 de lei, iar Băsescu nu a avut curaj să promulge legi care fac bine românilor. Scăderea TVA la alimentele de bază este o soluție cu efecte economice și sociale pozitive deopotrivă.
Președintele nu înțelege însă că românii au ajuns la gradul maxim de suportabilitate a măsurilor de austeritate, iar producătorii români sunt distruși sistematic de lipsa de sprijin din partea statului.
România a luat o serie de măsuri aberante, doar de dragul de a face voia celor de la FMI. Măsuri controversate, condamnate de analiști economici, nu doar români, măsuri care n-au făcut altceva decât să aducă mai repede criza, în primă fază, ca apoi să o facă să lovească violent în populația aflată deja la limita sărăciei.
Acordul a fost la un pas de a fi rupt nu din cauza nerespectării unor angajamente, ci pentru simplul fapt că Guvernul Boc și-a permis să ceară băncilor să-i respecte pe români, să nu-i mai jecmănească atunci când le oferă un credit.
Guvernul Boc a mai cedat o dată, așa că băncile răsuflă ușurate. Vor avea profituri la fel de mari, grație ajutorului primit de la reprezentanții FMI, întorși la Washington liniștiți și ei că și-au îndeplinit misiunea. Neliniștiți rămânem noi, slugile, pentru care viața la curtea FMI se anunță din ce în ce mai grea.
Subiect: Curtea Constituțională a reușit să își păstreze consecvența
Prin decizia din 3 noiembrie Curtea Constituțională a hotărât că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației este neconstituțională, dovedind încă o dată că nu se supune orbește indicațiilor Guvernului Boc și ale Palatului Cotroceni, că Guvernul României se folosește frecvent de mașinăria de vot a PDL.
Decizia Curții Constituționale arată că, din fericire, instituțiile statului încă funcționează, nu acceptă comenzi politice și judecă strict pe baza legii. Este un vot de blam la adresa acestui Guvern iresponsabil.
Curtea Constituțională a reușit să își păstreze consecvența în raport cu decizia luată anul trecut, tot pe asumarea răspunderii la Legea educației, și a pus astfel procesul legislativ pe făgașul său normal. Legea educației – un act care va afecta învățământul românesc pe o lungă perioadă – nu poate fi adoptată decât prin consensul partidelor, nu pentru orgoliile politice ale lui Emil Boc, Traian Băsescu și Daniel Funeriu.