Ioan Vulpescu

Subiectul declarației este acela al crizei reale a forței de muncă* din anumite sectoare ale economiei românești. Cunoaștem, mai bine sau mai puțin bine, unele dintre sursele acestei crize. Încercăm, ca stat, să oferim soluții pentru unele domenii, în care statul poate interveni, conform legii și conform atribuțiilor sale, dar criza nu poate primi un răspuns adecvat fără participarea tuturor actorilor implicați.

Dezbaterea publică, inclusiv cea politică, este dominată de vechile clișee: reducem sectorul public, dăm afară angajați din așa-numitul „aparat bugetar”*; și cei dați afară, obligați de foame, vor accepta condițiile oferite de sectorul privat. Și am redistribuit forța de muncă acolo unde este nevoie de ea! Am ajuns să acuzăm sectorul public pentru că a ajuns să contribuie prea mult la bugetul asigurărilor sociale, adică la pensii și la sănătate, semn că au salarii prea mari. Ceea ce devine aberant!

Avem la granița României un război. Au intrat în România aproape un milion de refugiați. Mulți doar au tranzitat, dar unii vor să înceapă o nouă viață în România. Cum putem să-i ajutăm să se integreze în economia noastră? Sunt unele inițiative în plan local. Sunt și multe astfel de „inițiative”, care, legal vorbind, înseamnă „muncă la negru”. Lucru care va duce la pierderea unei surse de forță de muncă. Cum poate ajuta statul? Ce legislație trebuie schimbată, dacă este nevoie de asta?