Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2022
motion · respins
Ioan Balan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Suceava – pol turistic național!”
În primul rând, aș dori să-l felicit pe ministrul sucevean al turismului12, domnul Daniel Cadariu, care s-a încăpățânat și a reușit să relanseze Programul de acordare a tichetelor de vacanță pentru angajații din sectorul public. Acest program guvernamental, prin care este sprijinit turismul în interiorul frontierelor României, a ajutat foarte mult sectorul turistic românesc*, inclusiv pe cel din Bucovina, și am convingerea că anul acesta va contribui la relansarea turismului românesc după pandemie. Vreau să cred că, atunci când își vor face planurile pentru vacanța de vară sau pentru cea de iarnă, românii vor alege frumusețea inegalabilă a reliefului montan sucevean, liniștea sufletească oferită de mănăstirile bucovinene, tărâmurile pline de istorie ale cetăților de scaun, precum și ospitalitatea și mâncarea gustoasă din unitățile noastre de cazare. Să știți că cine a venit în Suceava o dată s-a îndrăgostit de Bucovina și a revenit mereu pe meleagurile noastre!