Marius Rogin

„Summitul Dunării”

„Atunci când cineva o lua pe Dunăre în sus spre Viena, oamenii spuneau că merge în Europa”, povestea Elias Canetti, scriitorul de Nobel născut la Ruse. Astăzi, Viena dorește să coboare pe Dunăre în jos, spre București, încercând să aducă cu ea și Europa.

Unu din zece europeni trăiește pe malurile Dunării, fluviul care curge prin patru capitale europene și a cărui semnificație se dorește a fi metamorfozată din graniță despărțitoare în cale de comunicare. Cel puțin aceasta a fost intenția participanților la Summitul Dunării care are loc astăzi la București, reunind reprezentanții celor 14 state din bazinul dunărean.

Importanța adunării este evidentă, măsura fiind dată de prezența prim-miniștrilor Ungariei, Bulgariei, Croației, Republicii Moldova, dar și a președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barosso, sau a ministrului austriac de externe, Michael Spindelegger. Acesta din urmă semnează în cotidianul „România Liberă”, alături de ministrul român de externe Teodor Baconschi, o declarație în care speră că „binele comun al locuitorilor întregii regiuni va fi pus înaintea binelui unei țări individuale”. Dar care este catalizatorul acestei dorințe zămislite într-o regiune cu o istorie zbuciumată și conflictuală?

În 2009, Austria și România au cerut Comisiei Europene să elaboreze o strategie transnațională pentru bazinul dunărean. Prioritățile stabilite oficial au fost îmbunătățirea infrastructurii de transport în regiune, cooperarea în domeniul energetic și protejarea mediului, punct care devine prioritar în urma accidentului ecologic din Ungaria. În fapt, ținta principală sunt banii europeni care pot fi accesați prin intermediul proiectelor interregionale, dezvoltate pe scheletul parteneriatului dunărean.

Interesul părților implicate este limpede. România sau Bulgaria vor beneficia de expertiza și influența specialiștilor germani și austrieci, sperând că-și vor îmbunătăți gradul de absorbție al fondurilor europene.

Țări candidate, precum Croația sau Republica Moldova, vor putea accesa fondurile europene cu mult înainte de primirea _de facto_ în UE. Avantajul Austriei este dublu: asumarea rolului de lider regional aduce creșterea influenței sale în corul european, dar și un plus de investiții într-o zonă de prim interes economic pentru Viena.

Germania, piesa cea mai grea a summitului dunărean, se menține voit într-un rol secundar, utilizând Strategia Dunării drept carte de negociere în folosul unor obiective de politică externă mult mai importante pentru Berlin decât dezvoltarea regiunii dunărene.

În concertul Strategiei Dunărene, rolurile soliștilor nu sunt încă împărțite. Bulgaria dorește să coordoneze fondurile referitoare la turism, iar Ungaria își va cere și ea partea. România s-a ales cu o Academie a Dunării, începând cu 2011, instituție care va oferi consultanță mediului de afaceri interesat de regiune, pentru că de implicarea oamenilor de afaceri depinde în mare măsură succesul din teren al acestui proiect generos.