Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2005
other · respins
Dan Mircea Popescu
Discurs
Sunt coautor la acest amendament. Œncerc s„ revin la fondul chestiunii. P‚n„ la a supune votului propunerea f„cut„ de domnul senator Puiu Ha∫otti au fost invocate aici argumente at‚t Ón dezbaterile generale, c‚t ∫i Ón dezbaterile pe marginea amendamentului, pentru care noi, autorii acestor amendamente, consider„m necesar„ retrimiterea la comisia de specialitate a acestui text. Vreau s„ v„ spun c„ Ómpreun„ cu colegii care sunt coautori la acest amendament am motivat, pe nu mai pu˛in de trei pagini, ra˛iunea amendamentului f„cut, astfel Ónc‚t consider c„ este cazul ca membrii comisiei de specialitate s„ ne spun„ cum au g‚ndit atunci c‚nd au respins acest amendament care ∫i Ón concep˛ia mea este unul logic, ra˛ional ∫i Ón conformitate cu decizii ale Cur˛ii Constitu˛ionale. Motiva˛ia pe care am primit-o ast„zi Ón anexa nr. 2 nu o primesc, este una superficial„, ilegal„, de aceea cer comisiei de specialitate, pre∫edintelui acestei comisii, o motiva˛ie ra˛ional„ ∫i legal„ a respingerii amendamentului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.