Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Sunt convins că domnul senator Corlățean nu crede că sunt atât de naiv ca să cad într-o asemenea capcană.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Când o lege are o anumită prevedere generală, reglementează o plajă, dar are un singur articol care reglementează regimul proprietății, al libertății persoanelor și alte câteva domenii, indiferent de domeniile de reglementare, legea devine organică, fiindcă aduce atingere libertății persoanei, dreptului de proprietate și așa mai departe.
Pe mine m-a surprins susținerea colegului nostru, președinte al Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări, care a arătat că în cererea domnului președinte este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui imobil.
Personal, sunt de acord cu propunerea de reexaminare. Doresc să evit o greșeală a Senatului, care să ducă la sesizarea Curții Constituționale și la revenirea votului. Eu am pus o întrebare: dacă privește natura dreptului de proprietate, atunci este lege organică, indiferent dacă obiectul de reglementare al proiectului de lege este regimul pașapoartelor, dacă se prevede doar un transfer administrativ al unui imobil, rămâne lege ordinară. De asta am întrebat dacă aduce atingere sau nu dreptului de proprietate, pentru că nu am avut toată legea în fața mea.
Nu este niciun capăt de țară, nu se vrea votarea împotrivă. Vreau doar ca, dacă se aduce atingere dreptului de proprietate, să amânăm votul pe luni și să se clarifice dacă este vorba despre o lege ordinară sau organică. Aceasta este toată problema.
Cred că domnul Corlățean, care are subtilitatea și finețea criticului din partidul de guvernământ și care nu vrea să se ajungă la o decizie nefastă a Curții Constituționale, va fi de acord cu mine.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.