Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2025
other · retras
Ion-Narcis Mircescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Sunt de acord cu domnul Fenechiu*, cele două Camere sunt egale. Textul se aplică Senatului atunci când Senatul este Camera decizională, cum, la fel, se aplică Camerei Deputaților când Camera Deputaților este decizională.
Curtea Constituțională a avut în vedere foarte clar să aplice doar la Camera decizională această situație, pentru că, în mod normal, dacă o aplicăm și la prima Cameră sesizată, atunci toate legile vor trece tacit, nu vom mai avea respingere*.
Și, domnule președinte, vă informez că în mandatul trecut nu am funcționat după această regulă nou-introdusă și există
legi nenumărate care au fost declarate picate. Legea certificatului verde a întrunit doar 67 de voturi, în loc de 69, și a fost declarată picată, pe aceeași procedură. Pentru că, în momentul în care avem respingerea raportului, se supune la vot legea și, dacă legea nu întrunește numărul de voturi, pică.
Iar Curtea Constituțională este foarte clară și precizează că se poate aplica ceea ce spune domnul Fenechiu în Camera decizională. Pe acest proiect de lege Senatul nu este Camera decizională, drept urmare nu se aplică prevederea Curții Constituționale