Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2001
other
Constantin Florentin Moraru
Discurs
Sunt deputatul de Argeº, Moraru. Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor miniºtri, Doamnelor ºi domnilor deputaþi.
Am fãcut mai multe amendamente, însã toate au fost respinse, dar mã voi referi la poziþia 227, deoarece în judeþul Argeº existã un singur obiectiv medical la capitolul ”InvestiþiiÒ.
Pledez pentru suplimentarea sumelor la obiectivul de investiþii ”Dispensar medical în comuna Rociu, judeþul ArgeºÒ, cu 915 milioane lei Ñ de la 85 de milioane! Ñ la un miliard. Investiþia a fost începutã în octombrie 1996 ºi ar fi trebuit finalizatã în decembrie 2002. Valoarea care a fost decontatã pânã în 2000 a însumat 2 miliarde. Au rãmas de executat 6 miliarde 95 milioane, din care, pentru anul 2001, s-au alocat doar 85 de milioane. Este imposibil ca pentru anul 2002, vãzând bugetul pe care îl vom aproba sau nu, ºi anul acesta sã se aloce 5,1 miliarde. Banii sunt insuficienþi pentru desfãºurarea unor investiþii minore. Banii pot fi insuficienþi chiar ºi pentru paza obiectivului ºi în nici un caz pentru desfãºurarea activitãþilor medicale. În lipsa acordãrii acestor sume minime, un miliard, se poate ajunge la compromiterea obiectivului.
Acesta este, de fapt, un mic spital, ºi nu un dispensar. Este singurul spital din acea zonã, mai puþin favorizatã, a judeþului Argeº. Este speranþa locuitorilor din acea zonã de câmpie care nu au avut niciodatã un aºezãmânt medical important în zonã ºi era necesar sã parcurgã zeci de kilometri pânã la o unitate sanitarã performantã la Piteºti sau Costeºti. Noi, medicii, înþelegem cã nu sunt bani pentru investiþii ºi am înþeles prioritãþile Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei. Era necesar sã ofer surse de finanþare ºi am considerat, eronat, bineînþeles, cã se poate prin redistribuire de la Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei.
Mai apoi am aflat cã nu putem realiza astfel de obiective prin diminuarea fondului de rezervã bugetarã. Într-o þarã care aºteaptã perfuzii sau transfuzii din partea organismelor monetare internaþionale, trebuie fãcutã o constatare medicalã: o þarã bolnavã, un buget rahitic. ªtim toþi acest lucru ºi o afirmãm mai mult sau mai puþin tranºant.
Important este cã existã optimism ºi sperãm cã la o viitoare rectificare, cineva de la Ministerul Finanþelor sã ofere o umbrã de speranþã ºi pentru locuitorii din sudul Argeºului. Avem aviz favorabil pentru Ministerul Sãnãtãþii ºi la comisii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.