Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
other · respins
Andrei Dominic Gerea
Discurs
## Stimați colegi,
Nu cred că este util nimănui modul acesta de dezbatere. Într-adevăr, circul este pe măsura dimensiunii acestei clădiri. Circul îl faceți dumneavoastră, pentru că nu puteți înțelege că dimensiunea grupului parlamentar pe care dumneavoastră o posedați n-are legătură cu dezbaterile, și cu corectitudinea, și cu regulamentul din această Cameră. Deci trebuie să respectați în primul rând opoziția, nu trebuie să sistați dreptul la cuvânt. Pe procedură trebuie să dați cuvântul și cu atât mai mult trebuie să fiți un pic atenți la ce s-a propus aici.
Colegul meu, mai devreme, de bună-credință, v-a rugat și a zis: „Domnule, lăsați-mă să-mi susțin amendamentele ca să nu mai fac drumul ăsta du-te vino până în bancă”, în mod evident urmând a fi votat fiecare articol pe rând. Dumneavoastră v-ați bucurat, normal, uite le-a citit pe toate, dar după aceea, printr-o șmechereală pe care, pe cuvânt, n-o găsesc justificată, ați zis: Hai să le votăm pe toate, calup! Ar fi durat exact două minute să fie strigate pe rând de către dumneavoastră, domnule președinte, articolele punct cu punct, articolul cutare, cine e pentru, cine e contra. Eram de mult trecuți de acest punct. Ne iertați că ținem la niște principii, ne iertați că vrem să fie totul dezbătut conform regulamentelor.
Dar știți ce faceți? Ne dați apă la moară și poate vom reuși să contestăm și să și găsim câștig la Curtea Constituțională pentru modul în care dezbatem bugetul zilele acestea.
Nu se poate, este bătaie de joc. Vă rog frumos să vă reconsiderați atitudinea față de dezbaterile parlamentare, să vă reconsiderați atitudinea față de opoziție. Nu se poate să vă bateți joc în acest mod.
Și încă o dată vă mai fac propunerea, domnule președinte, v-am făcut-o și mai devreme... Este iarăși...nu am cuvinte să calific, cum puteți să numărați 238 de voturi pentru în sala aceasta, vă rog frumos să-mi spuneți. Sunt camere de luat vederi, ne filmează, vede toată lumea. Unde ne vedeți 238?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.