Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2010
procedural · adoptat
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Sunt încă senator al României, alături de dumneavoastră. Suntem interesați de profilul candidaților și de profilul viitorului președinte al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Vorbim de o instituție extrem de importantă și în statul român, și în orice altă țară membră a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, chiar nu este o chestiune negativă față de candidați. Ne interesează să-l cunoaștem pe cel pe care-l vom desemna în fruntea instituției.
Aveam o întrebare și mă înscrisesem de la început cu o întrebare adresată celui de-al doilea candidat.
Am ascultat cu atenție și am observat viziunea și elementele de strategie pe care doamna candidat a încercat să le prezinte. S-a vorbit de angajamentele României în materia datelor cu caracter personal, mai bine spus a protecției datelor cu caracter personal, s-a făcut referire exclusiv la legislația comunitară, la acquis-ul comunitar.
– Există un instrument – și aș dori să am câteva detalii fundamental, înainte de legislația europeană, pe care România s-a angajat. Dacă-l cunoaște și care este gradul de implementare a acelui instrument, la nivel european, subliniez.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.