Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 februarie 2009
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Florin Mircea Andrei
Discurs
Sunt Mircea Andrei, secretarul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, și titularul celui de-al doilea amendament.
Vreau să fac neapărat o precizare. Suntem de acord cu retrimiterea la comisie spre reexaminare, dar este bine să rezulte un lucru.
Această retrimitere se datorează faptului că amendamentele nu au ce căuta în proiectul de lege, pentru că acolo unde se spune că orice persoană poate cerceta o altă persoană fizică, să vadă dacă are în posesie bunuri supuse sancțiunilor internaționale, este o încălcare evidentă a prezumției de nevinovăție, expune cetățeanul la o cercetare brutală din partea oricărui raportor.
Eu aș spune să retrimitem la comisie proiectul de lege, pentru unele expresii nefericite din partea Executivului, nu din cauză că nu corespund legislației internaționale. În acest fel, ajutăm reprezentanții ministerului la o formulare corectă și la o legislație real adaptată, pentru că nicio directivă europeană nu poate să încalce prezumția de nevinovăție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.