Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Damian Brudaºca
Discurs
Sunt nevoit doar sã fac urmãtoarea precizare.
Pentru suprafaþa invocatã ºi de domnul ministru Predilã s-au eliberat deja, deci au fost cuprinse, s-au întocmit liste în care au fost cuprinse persoanele care au revendicat suprafeþele respective. Ce se întâmplã în acest caz? Care este prioritatea, interesele acestei Regii a Protocolului de Stat sau mergem cu ideea retrocedãrilor pentru toatã lumea ºi n-avem oameni de categoria întâi, ºi oameni de alte categorii pentru retrocedarea proprietãþilor avute?
De aici poate rezulta ºi seriozitatea ºi sinceritatea demersului promovat de actuala putere privind restituirea proprietãþilor cãtre cei care sunt îndrituiþi sã le recapete. Dacã nu se va rezolva, în conformitate cu principiile pe care le susþine Guvernul, atunci ne îndoim de sinceritatea acestei politici de _restitutio in integrum_ .
Mai am în vedere cã, dacã printre cei care sunt pe listele respective s-ar afla reprezentanþi ai U.D.M.R.-ului, cred cã Guvernul ar fi gãsit în 24 de ore soluþii mult favorabile acestora. Dar, cum este vorba doar de populaþie de origine româneascã, se paseazã responsabilitatea de la un minister la altul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.