Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2015
procedural · adoptat
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Sunt surprins că unii dintre colegii care au luat cuvântul puțin mai devreme, deși cred eu că au o cunoaștere profundă a regulamentului, au spus cu totul altceva de la această tribună, probabil din motive politice sau politicianiste, cum doriți să spuneți.
Ce spune regulamentul, ca să nu avem niciun fel de discuții? Că, în situația în care ne aflăm acum, plenului reunit al celor două Camere i se supune dezbaterii raportul comisiei de specialitate, dar votului final, adică dumneavoastră, se supune proiectul de lege în care se include și raportul comisiei.
Eu asta am solicitat, să votăm împotriva legii, nu a raportului.
Cu alte cuvinte, nu se ajunge la forma inițială, ci, dimpotrivă, se clarifică. Nu vom mai avea pe ordinea de zi a Camerelor reunite un asemenea proiect de lege.
## Stimați colegi,
Fiți sinceri o dată pentru totdeauna, cei din majoritate: vă doriți acest proiect de lege! Treceți-l! Dar treceți-l singuri și asumați-vă responsabilitatea!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.