Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2020
other · adoptat
Florina Raluca Presadă
Aprobarea unor modificări în componența nominală a unor comisii permanente ale Senatului
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Suntem în fața unei propuneri legislative* venite din partea domnului senator Liviu Marian Pop, prin care se constituie la nivelul caselor teritoriale de pensii consilii consultative, fără acordarea de indemnizații pentru participare la ședințele acestuia.
Conform propunerii, aceste consilii vor avea 19 membri desemnați pentru cinci ani și vor fi formate din: reprezentanți ai autorităților publice (dintre care un membru numit de președintele consiliului județean și patru membri reprezentați ai serviciilor deconcentrate), cinci membri desemnați de confederațiile patronale, cinci membri desemnați de confederațiile sindicale și trei membri desemnați de organizațiile naționale ale pensionarilor.
Trebuie menționat aici că statutul caselor teritoriale de pensii – spune propunerea – va conține și atribuțiile acestor consilii. Acest lucru este absolut ilogic și nu are nicio acoperire legală, pentru că atribuțiile caselor teritoriale de pensii sunt strict cele legate de aplicarea legislației privind pensiile.12