Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Nicolae Văcăroiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Suntem primă Cameră sesizată, vom merge la Camera Deputaților și acolo va exista timpul necesar pentru o dezbatere mai de substanță.
Trecem la punctul 8 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea art. 55 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar și modificarea punctului I din anexa la aceeași lege.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, vă rog.
- Inițiatorii sunt prezenți?
- Nu v-am observat, vă rog să treceți la microfon, că
- degeaba stați acolo.
- Vă rog, aveți microfonul 8, din capătul mesei.
- Doamna deputat Anca Petrescu, vă ascultăm.
## _—_ **Doamna Mira Anca Victoria Mărculeț-Petrescu**
## _deputat_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am elaborat această inițiativă legislativă pentru că, personal, ca arhitect, m-am întâlnit foarte des cu o astfel de situație în cadrul celor două Camere. Este vorba de specialiștii care se detașează în structurile Camerelor Parlamentului, Camera Deputaților și Senatul. Am inițiat această propunere legislativă pentru că se observă nevoile practice ale unei bune funcționări a serviciilor din Camera Deputaților, drept pentru care am propus ca la Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, în actuala formă — la art. 55, unde se prevede doar posibilitatea și condițiile detașării funcționarului public parlamentar într-o altă instituție și autoritate publică — să facem următorul amendament: să introducem în anexa 1 și sintagma „funcții de specialitate” pentru că, în cazul detașării, este foarte important acest lucru.
Există situații în care vechimea într-o funcție de specialitate poate fi foarte importantă și determinantă în raport cu celelalte variante ale condițiilor de vechime.
Deci aceasta ar fi propunerea.
Dacă observați legea, este capul de tabel de la punctul I din anexă în care propun această introducere a sintagmei „funcții de specialitate”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.