Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Ghiveciu
Discurs
„Susținerea apiculturii, o prioritate”
Din antichitate, apicultura a reprezentat, alături de păstorit, îndeletnicirea tradițională a poporului de pe aceste meleaguri carpato-danubiene.
Albina a constituit un subiect inepuizabil de cercetare pentru naturaliști, de cugetare pentru filozofi și de inspirație pentru poeți.
Dar, înainte de toate, albina trebuie analizată ca fiind izvorul vieții, perenității, pentru o multitudine de plante a căror existență este condiționată de prezența albinei și a celorlalți polenizatori, care reușesc prin zborul din floare în floare să transforme nectarul în miere, polen, propolis etc., dar mai ales să asigure sporuri de producție semnificative la plantele entomofile, cât și la flora spontană.
Folosirea albinelor în natură ca element polenizator în mod organizat a devenit o necesitate în special în condițiile actuale, când extinderea tratamentelor chimice pe mari suprafețe pentru combaterea dăunătorilor a determinat reducerea drastică sau chiar dispariția entomofaunei polenizatoare.
Prin polenizarea livezilor cu ajutorul albinelor, pomicultorii înregistrează sporuri de producție de 50–60%, exprimate în venituri însemnate. Pe lângă aspectul cantitativ, polenizarea determină și îmbunătățirea calitativă a fructelor (gust, mărime, uniformitate), mărirea rezistenței la boli și dăunători, reducerea periodicității de rodire, creșterea rezistenței la
„Fapte: asumarea răspunderii pe Legea educației naționale _versus_ discutarea aceleiași legi în Parlament”
Declarația mea politică se referă la asumarea răspunderii pe Legea educației naționale. Este vorba despre o lege deosebit de importantă, o lege de care depinde educația tinerei generații de români, influențând viața acestora, a părinților și, nu în ultimul rând, a dascălilor lor.
Subiectul este unul delicat și pe marginea acestuia s-a discutat și se va mai discuta mult timp de acum înainte. Am să încerc să mă refer numai la fapte, ferindu-mă de aprecieri pe care sunt tentată să le fac atât prin prisma mandatului de deputat pe care l-am primit de la electoratul bucureștean, dar mai ales ca dascăl.
Fapt este că numai 50 din cele 1.000 de amendamente care au fost depuse pe această lege au fost acceptate de Guvern. Fapt este că marea majoritate a amendamentelor admise au fost depuse de parlamentarii membri ai aceluiași partid din care face parte prim-ministrul, în timp ce doar o mică parte din amendamentele depuse de parlamentarii social-democrați au fost admise. Fapt este că marea majoritate a specialiștilor sunt de acord că asumarea răspunderii pe această lege minimalizează rolul Parlamentului prin scurtcircuitarea activității legislative, transferând Guvernului controlul legiferării. Fapt este că, dacă este să dăm numai un singur exemplu din multe altele, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj a cerut duminică Guvernului să nu-și asume răspunderea pe Legea educației, argumentând că un pachet legislativ de o asemenea importanță trebuie discutat mai în detaliu.