Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Alexandra Presură
Discurs
„Susținerea unui învățământ de calitate și dezvoltarea tinerei generații, priorități ale programului de guvernare al PSD”
Cea mai importantă realizare legislativă din domeniul educației naționale în acest an este, fără îndoială, majorarea considerabilă a salariilor profesorilor. Împreună cu ai mei colegi din Grupurile parlamentare ale PSD am votat Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fapt care a avut ca efect creșterea salariilor profesorilor cu 20% de la 1 martie, iar din decembrie 2017 până în prezent salariile profesorilor au crescut cu 40%.
Tot în acest an, majoritatea parlamentară PSD a reușit să voteze și alte inițiative legislative extrem de benefice pentru creșterea calității educației românești. Una dintre acestea este legea care reglementează internshipul, prin stabilirea modalității de efectuare a acestor programe pentru tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani. Scopul Legii nr. 176/2018 privind internshipul este dezvoltarea aptitudinilor profesionale, în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților din domeniul în care se organizează programul de internship, al dobândirii de experiență profesională și al facilitării tranziției de la sistemul de educație la piața muncii.
În vederea reducerii abandonului școlar, Parlamentul a votat legea privind acordarea unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi. Legea este pozitivă pentru copiii noștri, deoarece s-a stabilit că, în urma experimentelor efectuate în anii trecuți, în școlile înscrise în program participarea elevilor la cursuri a crescut cu 42% față de perioada anterioară. În acest fel va scădea considerabil rata abandonului școlar, iar elevii din mediul rural și cei proveniți din familii cu dificultăți materiale vor avea șanse sporite de a absolvi învățământul obligatoriu și de a se integra ulterior în câmpul muncii.
O altă inițiativă legislativă, semnată și de mine, prevede accesul la educație și al copiilor care nu au acte de identitate sau CNP. Se urmărește astfel completarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale, iar, dacă propunerea va deveni lege, acești copii vor putea fi înscriși în sistemul de învățământ general obligatoriu.
Un alt act normativ promovat recent este Programul guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, care dă șansa tinerilor să acceseze credite cu dobândă zero pentru a investi în educație, respectiv pentru a avea banii necesari achitării studiilor și a celorlalte cheltuieli aferente. Totodată, prin Programul național de dezvoltare locală, PNDL, se estimează pentru acest an finalizarea construirii de zeci de creșe și grădinițe noi și, de asemenea, modernizarea a sute de unități de învățământ.
Ministerul Educației Naționale are în derulare o serie de alte inițiative benefice pentru dezvoltarea sistemului educațional. Una dintre acestea este implementarea Proiectului privind învățământul secundar în România, care vizează asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii. Acest proiect va finanța acțiuni concrete pentru reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar, dar și în scopul creșterii ratei de promovare a examenului de bacalaureat. Totodată, MEN are în intenție includerea mai multor universități din România în programul-pilot de constituire a unor rețele de universități europene de excelență, finanțat prin programul Erasmus. Acestea ar urma să aibă programe de studiu aliniate, astfel încât studenții să poată frecventa semestre diferite în mai multe universități din străinătate.