Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Răzvan Ilie Rotaru
Discurs
„Tinerii pe primul plan, atât pentru Executivul de la București, cât și pentru conducerea Uniunii Europene”
Așa cum am promis atunci când am cerut votul românilor, am adoptat în programul de guvernare un set de măsuri dedicate tinerilor, astfel încât să oprim exodul acestora în străinătate. La finalul acestei guvernări, după ce vom adopta toate proiectele de lege și programele pe care ni le-am propus, vrem ca fiecare tânăr din țara noastră să aibă o perspectivă pentru a se dezvolta profesional și pentru a-și întemeia o familie aici, și nu departe de casă, printre străini.
De ce avem nevoie de un program pentru tineri? Pentru că ultimele statistici ale Eurostat, din perioada guvernării tehnocrate, ne arătau că unul din cinci tineri sub 25 de ani era șomer, 1,5 milioane de tineri români erau cu risc de sărăcie, unul din cinci tineri din România între 15 și 29 de ani nici nu învăța și nici nu lucra, țara noastră era pe locul întâi în Uniunea Europeană, cu cea mai mare pondere a tinerilor care locuiesc în locuințe supraaglomerate, iar 70% dintre tinerii români nu își permiteau să facă credit pentru o locuință.
Toate aceste realități negative au început să fie uitate și, la aproape șase luni de la preluarea guvernării de coaliția PSD–ALDE, putem spune că tinerii au început pentru prima dată să fie luați în seamă de Executiv și de Parlament. Am adoptat programe pentru tineri pentru însușirea unei profesii, și mă refer aici la cele de ucenicie, pentru învățarea unei meserii, și la cele de stagiu, pentru dobândirea experienței profesionale. De asemenea, a fost aprobat de Guvern Programul de subvenții pentru chirii și deplasare, pentru creșterea accesului tinerilor la piața muncii. În câteva zile vor începe înscrierile în programul „Start-up Nation” România. Ministerul Dezvoltării a început Programul național de locuințe pentru tineri cu subvenționarea chiriei, au crescut bursele pentru studenți și s-a instituit gratuitate în orice perioadă a anului pentru deplasarea studenților cu trenul. Până la finalul anului urmează o serie de alte 5-6 măsuri dedicate integrării tinerilor pe piața muncii și stimulării acestora pentru a deschide o afacere.
Toate măsurile și programele care le-am prezentat și din care am implementat o mare parte sunt în consonanță cu strategia Comisiei Europene, care a crescut bugetul Uniunii Europene la cel mai mare nivel din istoria instituției. Pe primele locuri, cu cele mai mari finanțări, sunt crearea de locuri de muncă pentru tineri și creșterea siguranței acestora în cadrul societăților în care trăiesc.
Comisia Europeană a crescut, pentru 2018, cu 7,3% alocările pentru programul care finanțează proiecte de cercetare și inovare, „Orizont 2020”, cu 9,5% alocările pentru Programul de mobilitate universitară „Erasmus+” și cu 8,7% alocările pentru necanismul „Conectarea Europei”. În același timp, Comisia Europeană va finanța suplimentar, cu 233 de milioane de euro, o serie de măsuri pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor.