Monitorul Oficial·Partea II·18 mai 2004
other · respins
Constantin Ni˛„
Discurs
™i eu v„ mul˛umesc. Doamna secretar de stat Rodica Constantinovici.
**Doamna Rodica Constantinovici** _— secretar de stat Ón Ministerul Justi˛iei_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Domnule deputat, la interpelarea formulat„ de dumneavoastr„, Ónregistrat„ la Camera Deputa˛ilor cu nr. 1.444 din 2004, care vizeaz„ acela∫i subiect, v„ comunic„m urm„toarele:
Aspectele prezentate Ón interpelare se refer„ la o cauz„ care s-a aflat pe rolul instan˛elor de judecat„ ∫i care a fost solu˛ionat„ definitiv ∫i irevocabil.
Conform prevederilor art. 123 din Constitu˛ia Rom‚niei, Ón calitatea sa de institu˛ie a administra˛iei publice centrale, Ministerul Justi˛iei nu se poate pronun˛a asupra problemelor de drept sau cu privire la situa˛ia de fapt din cauzele deduse judec„˛ii. Activitatea de judecat„ este atributul exclusiv al instan˛elor, iar, potrivit dispozi˛iilor din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judec„toreasc„, Ón nici o Ómprejurare verific„rile efectuate de ministrul justi˛iei nu pot conduce la imixtiuni Ón desf„∫urarea proceselor Ón curs de judecat„, ∫i nici nu pot repune Ón discu˛ie ceea ce a fost deja judecat sau s„ dispun„ punerea Ón executare a hot„r‚rilor definitive ∫i irevocabile. Controlul egalit„˛ii ∫i temeiniciei hot„r‚rilor judec„tore∫ti se poate face doar prin intermediul c„ilor legale de atac, ordinare ∫i extraordinare, exercitate Ón termenul ∫i pentru motivele prev„zute de lege. A∫a cum, de altfel, preciza˛i ∫i Domnia voastr„ Ón interpelare, casele de amanet func˛ioneaz„ Ón baza unor prevederi legale privind activit„˛i comerciale c„tre persoane fizice, iar condi˛iile impuse de acestea se prezum„ c„ sunt cunoscute de c„tre cei care apeleaz„ la astfel de servicii.
Din memoriul anexat, rezult„ c„ ∫i partea ∫i-a asumat un risc la momentul scaden˛ei Ómprumutului, neav‚nd banii necesari pentru a-l achita. Ulterior, aceasta s-a prezentat la un notar, unde a Óncheiat un alt act, intitulat promisiune bilateral„ de v‚nzare-cump„rare, de unde rezult„ c„ a avut Ón vedere eventualele consecin˛e ce ar fi putut decurge din nerespectarea clauzelor contractuale.
Din considerentele sentin˛ei civile nr. 202 din 24 ianuarie 2003, pronun˛at„ de Tribunalul Buz„u — Sec˛ia comercial„ Ón dosarul nr. 206/2003, rezult„ c„ debitoarea Voica Stelu˛a a beneficiat de un Ómprumut de 250 de milioane lei, Ón baza contractului de amanet nr. 51—58 din 13.02.2001, care urma s„ fie restituit Ón termen de 30 de zile, cu un comision de 10% pe zi, av‚nd de restituit, Ón total, suma de 275 de milioane de lei. Contractul a fost semnat de debitoare, care a luat
cuno∫tin˛„ de prevederile lui ∫i de termenul la care era obligat„ s„-∫i achite datoria. Aceast„ materie a contractului de amanet este reglementat„ Ón Codul civil ∫i Ón Codul comercial, precum ∫i Ón dispozi˛iile Legii nr. 507 din 2002 privind organizarea ∫i desf„∫urarea unor activit„˛i economice de c„tre persoane fizice.