Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2005
other · adoptat
Adrian P„unescu
Dezbaterea ∫i adoptarea raportului comisiei de mediere la proiectul
Discurs
™i eu v„ mul˛umesc, domnule ministru, dar am ceva de spus, care nu Ó∫i g„se∫te r„spunsul Ón felul cum a fost formulat acest text.
Pe de o parte, domnul pre∫edinte Traian B„sescu ne-a asigurat, dup„ primele sale Ónt‚lniri cu noul pre∫edinte al Ucrainei, domnul Victor Iu∫cenko, de schimbarea cursului istoriei rela˛iilor dintre noi ∫i Ucraina, inclusiv Ón problema BÓstroe, critic‚nd pe vechii pre∫edin˛i pentru rela˛iile lor rele ∫i Óncordate, ∫i am avut o speran˛„. Ce se Ónt‚mpl„ cu aceast„ speran˛„? Schimbarea culorii de la ro∫u la portocaliu nu a dus la nici o decongestionare a rela˛iilor dintre noi ∫i Ucraina.
Pe de alt„ parte, dumneavoastr„ ne-a˛i spus acolo, parc„ Óntr-o ironie trist„, c„ ucrainenii nu au posibilit„˛i materiale s„ continue, c„ nu au posibilit„˛i materiale s„ se Ónscrie la o comisie cu care ar trebui s„ lucr„m ∫i noi, ∫i ei.
E trist c„ nu au aceste posibilit„˛i, dar parc„ e absurd c„ ajungem s„ depl‚ngem faptul c„ ei nu Ó∫i pot pl„ti Ónscrierea la o comisie unde noi Ói chem„m s„ facem dreptate.
™i, Ón al treilea r‚nd, chiar nu conteaz„ c„ Rom‚nia este membru al NATO?! Ce s-ar fi Ónt‚mplat dac„ BÓstroe era la grani˛a Germaniei sau dac„ B‚stroe era la grani˛a Statelor Unite?! La fel se comporta Guvernul ucrainean?! Nu ni se pare c„ este o grav„ jignire ∫i umilire a prestigiului nostru ca stat?!
Eu Ón˛eleg c„ se culeg toate informa˛iile ∫i c„ exist„ bun-sim˛, pe care Ól salut, c„ exist„ Ón˛elegere, c„ exist„ r„bdare, dar este prea mult. Lucr„rile acum continu„! Informa˛iile din ultimele 10 zile ne arat„ c„ se continu„ lucr„rile. Or, dac„ se creeaz„ o realitate, nu va fi mai greu, dac„ nu imposibil, s„ lupt„m cu ea?!
Un alt aspect, domnule ministru, eu am Óntrebat ∫i Ón leg„tur„ cu mo∫tenirea Gojdu, de la Budapesta. Aici nu e nici o problem„, e o mo∫tenire pe care ne-a l„sat-o ∫i Guvernul anterior, nu trebuie s„ v„ face˛i prea multe scrupule, ∫i Guvernul anterior a contribuit la am‚narea acestei rezolv„ri ∫i v„ rog s„ ne spune˛i c‚nd ne r„spunde˛i la aceast„ Óntrebare.
™i, de asemenea, mai este o Óntrebare la care cred c„ nu s-a r„spuns, cu strategia na˛ional„, c„tre ce ne Óndrept„m, am adresat-o premierului ∫i cred c„ este momentul s„ ∫tim c„tre ce mergem ∫i cu ce solu˛ii se vine din partea Guvernului, pentru ie∫irea din marasmul Ón care se zbate Rom‚nia.
Sunt Óntreb„ri la care nu pot s„ dau r„spuns acum, pe loc, ceea ce pot s„ Ói r„spund domnului senator este c„ Ói mul˛umim ∫i chiar dorim sprijinul Parlamentului Rom‚niei Ón Óncercarea noastr„ de a influen˛a Ucraina.
BineÓn˛eles c„ schimb„rile din ro∫u Ón portocaliu sunt favorabile ∫i au schimbat, oarecum, cursul, dar, din nefericire, nu ne putem a∫tepta la schimb„ri radicale, de pe o zi, pe alta.
Œn ceea ce prive∫te informa˛iile pe care vi le-am dat, am Óncercat s„ acoperim un spectru c‚t mai larg, nu au fost neap„rat legate Óntre ele consecin˛ele.