Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2018
procedural · adoptat
Șerban Constantin Valeca
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Discurs
Tot în anul 2018 s-au semnat contracte pentru 331 km de autostrăzi și drumuri expres, la care vor putea începe lucrările de construcții încă din a doua parte a anului viitor.
Acum câteva zile s-a terminat prima etapă a procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat pentru autostrada Ploiești–Comarnic–Brașov. S-au înscris cinci consorții de mari firme internaționale, care doresc să construiască și să opereze această autostradă. Știu că trebuie mai mult, de aceea avem acest obiectiv în 2019. Și, pentru că tot ați criticat parteneriatul public-privat, iată că realitatea vă contrazice și de această dată.
Investiții în metroul bucureștean. În anul 2018 a fost finalizată magistrala 4, secțiunea Parc Bazilescu–Străulești.
Agricultură. Nu aș vrea să închei capitolul investiții fără să mă refer la cele din agricultură, pentru că spuneați că, în lipsa rețelei de irigații și pe secetă, oamenii nu puteau să are pământul.
Sper să vă lămuriți dacă până la urmă a fost secetă sau au fost multe ploi. Dar, până atunci, vă lămuresc eu ce a făcut Guvernul pe care îl conduc, în această privință.
În cadrul Programului național de irigații au fost reabilitate 47 de obiective, iar suprafața irigată a depășit un milion de hectare. Investițiile s-au concretizat în:
– 3.487 stații de pompare pregătite, din care 336 în funcțiune;
– 470 stații desecare;
- în 2017–2018 s-au pus în funcțiune 10 amenajări de
- irigații nepuse în funcțiune de peste 20-25 de ani;
– s-a pus la dispoziția fermierilor apă gratuită, în peste 1.000 de kilometri de canal.
Prin Programul „Dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor” au devenit funcționale 60 de puncte de lansare, care acoperă peste 870.000 de hectare, din care 26 de puncte de lansare noi, în județele din sud, sud-vest și vest.
Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală au fost realizate investiții în mediul rural și vă prezint câteva componente:
– 12.783 de tineri fermieri sprijiniți financiar, din care 2.649 de tineri fermieri din zona montană – asta referitor la acuzația dumneavoastră că nu facem nimic să-i determinăm pe tineri să nu mai plece din țară; iată că facem;
– 705 tineri antreprenori sprijiniți financiar prin PNDR;
– 304.069 hectare teren agricol unde s-au reabilitat sistemele de irigații ale organizațiilor udătorilor de apă pentru irigații;
- 3.359 km de drumuri comunale modernizate;
- 2.759 de noi IMM-uri dezvoltate în mediul rural;
- 718 km de drumuri forestiere modernizate;
- 1.689 km de rețea de alimentare cu apă în mediul rural;
- 2.909 km de rețea de canalizare în mediul rural;
- 189 de unități de procesare noi;
- 6.158 de noi locuri de muncă;