Mihăiță Calimente

Tot încercăm să facem dreptate oamenilor care 50 de ani au suferit sub comunism. Tot încercăm să ștergem din memorie sau să ne facem că ștergem din memorie atrocitățile care s-au întâmplat. A fost Legea lustrației, așa cum s-a spus, a fost declarată neconstituțională. Avem

CNSAS-ul care se ocupă cu dosarele celor care chipurile au fost sau chiar au fost informatori ai Securității. Dar pe adevărații făptuitori ai atrocităților din anii comunismului nu i-am pus niciodată la index, nici pe ofițeri, nici pe membrii marcanți ai partidului în subordinea cărora, până la urmă, erau și Securitatea, și alte instrumente de opresiune ale regimului.

A mai venit și domnul președinte și a făcut o declarație politică în Parlament, chipurile, o așa-zisă condamnare a comunismului, dar care nu a produs niciun fel de efecte.

Am încercat în două legislaturi să introduc o lege care să condamne comunismul. Mi s-a explicat de către Consiliul Legislativ și de către alte instituții ale statului că nu poate fi condamnat comunismul. Însă foarte curios este că proiectul de lege pe care l-am propus era aproape identic cu proiectul de lege care condamna nazismul și fascismul. Acolo s-a putut, la comunism nu. Poate odată îmi va explica cineva de ce nu se poate și de ce continuăm să vorbim despre cei care au suferit, dar fără să facem nimic.

Vă mulțumesc.