Daniel-Florin Ghiță

1.013 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 2 · marcant5 marcheri
Anti-pluralism: 1 · moderat1 marcheri
DQI: nivel 1 · justificare inferioară
Voce: voce proprie

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

## „Trădarea la români”

Așa cum au spus mari filosofi ai lumii, dacă președintele Klaus Iohannis are îndoieli, îi recomand să-l citească pe strămoșul său Hegel: istoria se poate repeta.

Ultimii doi ani ne aduc aminte de neguroșii și sângeroșii ani 1939–1940, primii ani ai Celui de-Al Doilea Război Mondial. Români, trebuie să ne amintim și să ținem cont de nefastul și rușinosul an 1940, când am cedat fără luptă, în urma unor ultimatumuri, din 26 iunie, respectiv 30 august, Basarabia și nordul Bucovinei Rusiei bolșevice și Transilvania de Nord Ungariei horthiste.

Armata și majoritatea românilor au vrut să lupte, dar majoritatea Consiliului de Coroană, în frunte cu regele de tristă amintire Carol al II-lea, a preferat cedarea. Am auzit cum ofițerii și soldații români au plecat plângând, după 30 august 1940, pentru că nu au fost lăsați să lupte, din tranșeele în care au fost concentrați la granița cu Ungaria, între Satu Mare și Oradea, la scurt timp după declanșarea Celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939.

Probabil că mulți vor spune că România nu avea nicio șansă1 2 în fața mult mai numeroaselor și puternicelor armate ale Germaniei naziste și Rusiei bolșevice.*

În contextul ședinței

În istorie contează însă și demnitatea și verticalitatea unui popor.*

Brava Polonie a respins ultimatumul german în septembrie 1939, armata sa mergând până acolo încât a șarjat cu cavaleria împotriva tancurilor hitleriste. Iar brava Iugoslavie (armata, clasa politică și populația) nu a acceptat ultimatumul germano-italian, în aprilie 1941, alegând lupta. Și, chiar dacă a trebuit să capituleze în scurt timp, o parte a armatei regale s-a retras în munți, unde a organizat rezistența antihitleristă.

Tot în munți s-a constituit armata de partizani comuniști condusă de Iosip Broz Tito, care a indisponibilizat 12 din cele mai redutabile divizii germane și a reușit să elibereze Iugoslavia.

La fel, brava Finlandă nu a cedat ultimatumului și atacului mârșav al URSS din toamna anului 1939. Românii au preferat însă capitularea.

Într-un asemenea context se impune măcar o inventariere a marilor și frecventelor trădări din istoria noastră națională, care au început din vremea străbunilor noștri daci. Marele rege Burebista a fost asasinat, în momentul de apogeu al regatului dac, de căpetenii, inclusiv rudenii de ale sale. Înainte de a se sinucide, regele Decebal a fost trădat romanilor, după ce s-a refugiat în munți, de o căpetenie de-a sa. Voievodul Gelu Românul, primul voievod român atestat în istorie (secolul X), a fost trădat de unele dintre căpeteniile sale, care au încheiat pacea de la Așchileu (Esculeu), localitate situată lângă cetatea sa de scaun de la Dăbâca, județul Cluj, cu Tuhutum, șeful unuia dintre cele șapte triburi maghiare, care a pătruns primul în Transilvania.

Bravul și temutul domnitor Vlad Țepeș a fost trădat inițial de fratele său, Radu cel Frumos, iar după revenire, în a doua domnie, a fost trădat și asasinat de boieri munteni.

Marele domnitor Mihai Viteazul nu a avut în preajma sa niciun boier sau slujitor român când a fost asasinat, la Câmpia Turzii, de mercenarii străini primiți de la împăratul Rudolf al II-lea al Austriei și comandați de generalul Giorgio Basta.

Marele luptător Horea a fost trădat de moți din neamul Trifeștilor (din care descinde pretinsa prințesă Lia Trif, soția pretinsului prinț Paul Lambrino) și de capi ai Bisericii Ortodoxe.

Tudor Vladimirescu a fost trădat de unii căpitani de-ai săi, când a fost asasinat de eteriști.

Iar marele nostru erou național Avram Iancu a fost abandonat de moți și de foștii camarazi de idealuri în ultimii ani ai vieții sale.

O victimă sugestivă a trădării de neam și de țară este domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fondatorul statului român modern, care a fost obligat să abdice, după 7 ani de domnie, de către „monstruoasa coaliție” dintre liberali și conservatori, care au atras de partea lor o parte a armatei. Dintre militari, cel mai abominabil trădător a fost colonelul viitor general Dimitrie Sturdza, provenit din neam domnesc, pe care domnitorul Cuza l-a ridicat în grad și în rang, până la funcția de secretar personal al său. Ulterior, acest Sturdza a fost mulți ani liderul Partidului Național Liberal și a ocupat funcția de prim-ministru. Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza, a comis cel mai grav act de trădare națională, în Primul Război Mondial, trecând la inamicul german cu planurile armatei române, în vara anului 1917, în cursul crâncenelor și eroicelor lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Este evident că avem de-a face cu un neam de trădători1 2 3, dar, cu toate acestea, urmașii lor de astăzi, pretinșii prinți Dimitrie Sturdza și Paltin Sturdza, au beneficiat de retrocedarea a mii de hectare de teren arabil și de păduri, precum și de alte facilități din partea statului român.

Dimitrie Sturdza s-a dat mare investitor și mare binefăcător, dar fundația sa umanitară a acordat o singură bursă, iar pe aceea a oferit-o taman fiului unui fost premier al României, cunoscut că s-a pricopsit cu multe milioane de euro din afaceri derivate din politică.

Nu putem trece cu vederea că, în dificilul și gloriosul an 1917, a săvârșit un act de trădare și prințul moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea, care a dezertat din armată și a plecat cu iubita sa, Zizi Lambrino, cu care a realizat o căsătorie morganatică (din care s-a născut Carol Mircea de Lambrino, bunicul prințului sau, mai bine zis, prinsului Paul de Lambrino).

Mulți îl acuză de trădare și pe regele Mihai, pentru arestarea mareșalului Ion Antonescu, pe care l-a predat comuniștilor români și apoi sovieticilor. De arestarea efectivă s-a ocupat generalul Constantin Sănătescu, șeful Casei Regale, fost coleg de școală militară cu mareșalul Antonescu, care, drept răsplată, a fost numit șeful primului guvern constituit după întoarcerea armelor.

Trebuie să tragem învățămintele de rigoare din toate aceste trădări1 2, mai ales că există multe similitudini cu nefastul și rușinosul an 1940: o clasă politică divizată, necompetentă, coruptă și neputincioasă1 2, în mare parte, o populație derutată și dezamăgită*, o armată insuficient pregătită și dotată. Iar șeful statului, culmea!, tot de origine germană, precum și principalii reprezentanți ai camarilei sale nu prea dau dovezi la lume că ar fi animați, înainte de toate, de servirea intereselor naționale*.

Marker

Cadru

Apelul este la interesul național definit prin prisma unei identități de grup excluzive.

„nu prea dau dovezi la lume că ar fi animați, înainte de toate, de servirea intereselor naționale”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de grupuri· 0

Vocevoce proprieMarkerCadru

Utilizarea termenului „neam de trădători” constituie o derogare explicită și generalizată.

„Este evident că avem de-a face cu un neam de trădători”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de cereri· 1

Vocevoce proprieMarkerCadru

Vorbitorul menționează o poziție adversă ipotetică fără a o angaja sau a-i recunoaște legitimitatea.

„Probabil că mulți vor spune că România nu avea nicio șansă”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de contraargumente· 0

Vocevoce proprieMarkerCadru

Argumentul advers este ignorat în favoarea unei retorici despre demnitate, fără o contra-argumentare logică.

„Probabil că mulți vor spune că România nu avea nicio șansă în fața mult mai numeroaselor și puternicelor armate ale Germaniei naziste și Rusiei bolșevice.”

În context ↑

Calitate deliberativăpolitică constructivă· positional

Vocevoce proprieMarkerCadru

Discursul este pur pozițional, axat pe o critică istorică fără a propune soluții sau alternative concrete.

„Trebuie să tragem învățămintele de rigoare din toate aceste trădări”

În context ↑