Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ionuț Simionca
Discurs
„Tranziția – de la «Năstase, șapte case» la «Tăriceanu, șapte autoturisme»”
Declarația politică de astăzi – „Tranziția – de la «Năstase, șapte case» la «Tăriceanu, șapte autoturisme»” – are ca subiect principal taxele și impozitele plătite de proprietarii de autovehicule, mai exact birurile plătite de aceștia.
Anul acesta, la 1 februarie, guvernarea PSD a desființat peste 100 de taxe și tarife din sistemul birocratic. Timbrul de mediu a fost una dintre cele mai importante taxe eliminate. Dar iată că, la numai jumătate de an de la scoaterea acestei taxe, președintele Administrației Fondului de Mediu a dezvăluit faptul că există un colectiv care lucrează la reintroducerea acestei taxe.
Guvernul Tudose va introduce un nou bir pentru deținătorii de autovehicule. Probabil că acesta era și calculul făcut la începutul acestui an, atunci când taxa era eliminată pentru „impulsionarea tranzacțiilor în domeniu și reducerea timpului necesar achiziționării unei mașini”. Și iată că lucrurile au mers exact în această direcție – peste 350.000 de autoturisme second-hand din străinătate au fost aduse în țară în primele 9 luni ale anului, cu 70% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, acestea adăugându-se unui parc auto care a depășit 7 milioane de vehicule, la finele lui 2016.
Impozitele pentru mașini au fost menținute, însă acciza pentru carburanți s-a mărit... de două ori într-o singură lună, iar acum aflăm că se reintroduce timbrul de mediu.
Dar să ne gândim și la cei care trebuie să plătească aceste taxe și impozite. Și aici nu mă refer la domnul Tăriceanu și la cele șapte autoturisme ale Domniei Sale – dânsul nu observă nicio scumpire. Mă refer la unul dintre oamenii care nu-și permit să cumpere o mașină nouă, unul dintre cei mulți pe care i-am cunoscut la Bistrița, și care se poate gândi cel mult la o mașină ieftină, second-hand, adică la o mașină mai veche – peste 70% dintre autovehiculele aduse anul acesta în țară sunt mai vechi de 10 ani –, mai poluantă, și cu o capacitate cilindrică mai mare, pentru că sunt mai mari consumatoare de carburant și se vând mai greu.
Omul cumpără o mașină ieftină, dar constată că trebuie să plătească atât de multe taxe, încât nu-i vine să creadă ce lux este să ai o mașină. Pentru că, la fel ca pe vremea regimului comunist, autovehiculul a redevenit un lux. Nu pentru domnul Tăriceanu, bineînțeles...
Timbrul de mediu va avea, cu siguranță, valori ridicate pentru o mașină dintr-o generație anterioară, care nu poluează puțin. Acciza plătită va fi mare, în termeni reali, pentru că mașina omului nostru consumă mai mult combustibil, dijmuit la greu de Guvernul PSD. Și peste toate acestea apare impozitul copleșitor, comparabil cu impozitul pe casă sau mai mare decât acesta. La o capacitate cilindrică mare, poți ajunge să plătești impozit de la 1.000 de lei în sus, adică un salariu minim pe economie, ca valoare netă. Când treci pragul celor 2.600 de cm[3] , saltul este de la 234 de lei – 2.600 cm[3] la 1.008 lei – 2.601 cm[3] .