Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2018
procedural · adoptat tacit
Tánczos Barna
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12–13
Discurs
Trebuie să vrem să ieșim din clișeele discursului ieftin. Trebuie să vrem să vedem exemplele pozitive din țările Uniunii Europene.
Trebuie să citim măcar textul proiectului de lege înainte să spunem cu maximă convingere că nu suntem de acord cu conținutul acestuia.
Trebuie măcar să încercăm să-l înțelegem pe celălalt și, înainte de toate, trebuie să vrem să ne respectăm reciproc.
Europa de astăzi nu este, în niciun caz și nici pe departe, Europa statelor naționale, ci un exemplu elocvent de soluții multiple la nevoia justă a minorităților naționale de a avea un cadru legal și instituțional care să le confere siguranța păstrării identității culturale și lingvistice _. (Discuții în sală.)_
În majoritatea statelor europene trăiesc minorități etnice recunoscute și multe dintre acestea beneficiază de diverse forme de autonomie. Unii refuză să vadă realitatea și doresc negarea unor realități din mai multe state ale Uniunii Europene.
Dați-mi voie, domnule senator, să vă dau câteva exemple de spirit european. Sau domnule senator Chirteș. Exemplele sunt... nu sunt din Orientul Mijlociu. Belgia, Finlanda, Italia, Spania, Danemarca, Olanda, Germania, Ungaria, Croația, Suedia au oferit minorităților naționale diverse soluții pentru păstrarea identității culturale și lingvistice, cum ar fi: legiferarea descentralizării, autonomii culturale, înființarea diferitelor instituții de autoguvernare sau adoptarea autonomiei regionale. Exemplele continuă.
Cele 60.000 de persoane membre ale comunității germanofone din Belgia au un parlament și guvern propriu.
Au drept de veto în probleme de constituționalitate și au putere decizională sporită în majoritatea politicilor culturale și educaționale.
Autonomia teritorială din Tirolul de Sud din Italia este bine-cunoscută. Acolo, germanii și italienii trăiesc împreună într-una din regiunile cele mai dezvoltate din Europa, Tirolul de Sud devenind un succes economic tocmai datorită statutului de autonomie. Pe Insulele Åland din Finlanda, majoritatea vorbitoare de limbă suedeză beneficiază de autonomie teritorială, iar restul vorbitorilor de suedeză de pe continent beneficiază de autonomie colectivă, limba suedeză având statut de limbă oficială în Finlanda și se învață obligatoriu și de copiii provenind din rândul populației majoritare.
Autoguvernarea românilor din Ungaria asigură un cadru instituțional prin care instituțiile de învățământ și cele culturale sunt administrate exclusiv de comunitatea română, iar fondurile sunt asigurate de statul maghiar.
Același tip de autonomie, a colectivității, funcționează pentru germanii din Danemarca sau danezii din Germania. Conviețuirea celor două comunități este un exemplu de urmat, soluția fiind dezvoltată pe parcursul ultimelor decenii prin parteneriatul dintre Regatul Danemarcei și Germania.
Acest tip de autonomie culturală există și în Serbia. Întreaga... În regiunea Voivodina, Voivodina, comunitățile etnice beneficiază fiecare de consilii naționale, gestionarea unor politici publice cum ar fi: educația, cultura și instituțiile media.