Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2009
other · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Trecem la punctul 10 din ordinea de zi suplimentară, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Avem un raport comun de admitere de la comisii, cu amendamente.
Dintre inițiatori, domnul senator Toni Greblă, domnul senator Ioan Rușeț.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Constantin Stafie.
Microfonul nr. 10.
Vă rog.
## **Domnul Claudiu Constantin Stafie** _– secretar de stat_
_în Ministerul Economiei_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Prin prezenta propunere legislativă se dorește introducerea unor reglementări speciale în vederea asigurării terenurilor necesare exploatării miniere. Din analiza măsurilor ce se preconizează a fi adoptate rezultă că se are în vedere completarea Legii nr. 85/2003, în sensul stabilirii unor proceduri speciale de expropriere pentru punerea la dispoziția titularilor de licențe a terenurilor ce urmează a fi afectate de exploatări, exploatări miniere, precum și lucrări de dezvoltare, ca și o serie de derogări de la reglementările în materie de urbanism și amenajarea teritoriului, în materie silvică, de mediu, cu privire la autorizări și proceduri prealabile lucrărilor.
Practic, prezenta propunere legislativă vizează instituirea unei noi proceduri speciale de expropriere în materie minieră, însă, potrivit articolului 13 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.
O serie de norme juridice din propunerea....
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.